Problema care a chinuit-o pe Amanda Anisimova la meciul cu Simona Halep: ”Nu l-am simțit”
articol scris de Digi Sport07.07.2022, 12:27
Simona Halep (30 de ani, 18 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon, după ce a trecut în două seturi de americanca Amanda Anisimova (20 de ani, 25 WTA), scor 6-2, 6-4.

Champions League: Rapid - CSM București, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Preliminarii CM 2026: Cehia - Insulele Feroe, sâmbătă, 21:45, DGS 1
În semifinalele turneului de la All England Club, Simona Halep se va duela cu Elena Rybakina, kazaha de 23 de ani clasată pe locul 23 WTA, iar meciul va putea fi urmărit astăzi, nu mai devreme de ora 17:00, în format LIVE TEXT pe siteul digisport.ro.
Problema Amandei Anisimova la meciul cu Simona Halep
Amanda Anisimova a declarat la conferința de presă că s-a confruntat cu probleme la braț, iar din această cauză nu i-a putut face față Simonei Halep.
”Cred că brațul meu a fost pur și simplu inexistent. Pur și simplu nu l-am simțit și am greșit niște mingi ușoare.
Cred că am fost destul de stresată. M-am simțit foarte rigidă și blocată. Este foarte dezamăgitor pentru mine”, a declarat Amanda Anisimova, la conferința de presă.
Amanda Anisimova a început să plângă la finalul meciului cu Simona Halep de la Wimbledon

Galerie Foto
Simona Halep nu i-a dat prea mari șanse Amandei Anisimova în meciul de la Wimbledon, iar sportiva din America nu a putut suporta acest lucru.
La finalul partidei de la All England Club, Amanda Anisimova a izbucnit în lacrimi. După cum se observă pe imaginile de mai sus, jucătoarea de tenis a încercat să-și șteragă lacrimile cu un prosop.
Amanda Anisimova a avut mai multe reacții nervoase și pe parcursul meciului în care Simona Halep s-a impus după ce a prestat din nou un joc solid.
Etichete: wimbledon , simona halep , amanda anisimova , elena rybakina , sferturi de finala wimbledon , problema amanda anisimova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

O educatoare din Treviso, a fost suspendată din funcție după ce autoritățile școlii au descoperit...