Prima reacție a Simonei Halep după calificarea în turul 3 la Australian Open
23.01.2020, 11:40Simona Halep - Harriet Dart 6-2, 6-4 | Simona Halep (locul 3 WTA) nu a avut mari probleme cu Harriet Dart (locul 173 WTA), chiar dacă în ultimele momente adversara sa a salvat trei mingi de meci, în turul secund la Australian Open 2020.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Halep are un început promițător la primul turneu de Grand Slam din 2020: "A fost puţin periculos pe final, mi-am pierdut din concentrare. Mă bucur că m-am calificat. Îmi place să joc sub presiune, e mai distractiv, dar aş fi preferat să termin mai repede acest meci. Ar fi foarte frumos să câştig încă un Grand Slam, dar mai am mult până acolo.
Mă bucur să joc în faţa acestui public, mereu primesc aplauze călduroase aici şi sper ca acesta să fie locul unde voi obține al treilea trofeu de Grand Slam", a spus Halep, după partida cu Dart.
Simona Halep se va lupta în turul al treilea cu învingătoarea dintre Danille Rose Collins (locul 25 WTA) și Yulia Putintseva (locul 38 WTA). Meciul va avea loc sâmbătă, ora de disputare urmând să fie anunțată ulterior. În primul tur, Halep a trecut de Jennifer Brady, scor 7-6, 6-1.
Simona Halep a urcat pe podium în clasamentul WTA, chiar înainte de Australian Open
Înaintea meciului cu Brady din primul tur, Simona a urcat pe locul 3, cu 5561 de puncte, făcând astfel rocada cu Naomi Osaka.
Sorana Cîrstea, care a fost eliminată în turul secund la Australian Open de Cori Gauff, scor 6-4, 3-6, 5-7, se află pe locul 74 în clasamentul WTA, dat publicității chiar în ziua în care a început primul Grand Slam al anului.
Pe lângă cele două sportive, în top 100 WTA se mai află și Ana Bogdan, care ocupă locul 98. Bianca Andreescu, canadianca cu origini românești, se află pe locul 6, cu 4935 de puncte. Câștigătoarea de la US Open nu evoluează la Australian Open.
Etichete: tenis , simona halep , australian open 2020 , harriet dart , simona halep la australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...