Premii record la ediţia din acest an a US Open
15.07.2015, 11:42Organizatorii US Open au anunţat creşterea premiilor cu 10,5 la sută, până la 42,3 milioane de dolari, astfel că Grand Slam-ul american devine competiţia cu cele mai mari recompense din istoria tenisului, depăşind ediţia din acest a turneului de la Wimbledon, care a oferit 41,2 milioane de dolari.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Potrivit federaţiei americane de tenis, premiile au crescut cu suma de patru milioane de dolari faţă de ediţia din 2014. Câştigătorii de la simplu vor încasa câte un cec de 3,3 milioane de dolari.
Echipele de dublu feminin şi masculin care vor câştiga probele respective vor primi câte un premiu total de 570.000 de dolari.
De asemenea, jucătorii cu cele mai bune rezultate în turneele ce preced Grand Slam-ul american, reunite în US Open Series, vor primi bonusuri financiare.
Organizatorii US Open promit că vor ajunge la premii totale de 50 de milioane de dolari în 2017.
Premiile pentru tablourile principale de simplu ale ediţiei din acest an a US Open sunt următoarele (sumele sunt exprimate în dolari):
Câştigătorul: 3,3 milioane;
Finalistul: 1,6 milioane;
Semifinale: 805.000;
Sferturi de finală: 410.975;
Optimi de finală: 213.575;
Turul al treilea: 120.200;
Turul al doilea: 68.600;
Turul I: 39.500.
Etichete: us open , premii record us open , bani us open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...