Galerie Foto Poliţia a venit de urgenţă. Nick Kyrgios şi partenera sa au făcut haos în hotel
articol scris de Digi Sport09.10.2021, 11:33
Nick Kyrgios a revenit în Australia după ce a fost la Boston şi în Bahamas şi a fost nevoit să stea în carantină într-un hotel din Adelaide, alături de partenera sa, Chiara Passari.
SuperLiga: Unirea Slobozia - Botoșani, luni, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Rapid - Hermannstadt, luni, 21:00, DGS 1
Nick Kyrgios şi Chiara Passari s-au certat în camera de hotel. A venit Poliţia
Însă cei doi au fost nevoiţi să stea în camere separate la un moment dat, după ce s-au certat grav. Totul a pornit joi după amiază, după ce Passari a fost întrebată de un fan în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în februarie, într-un club de noapte, când cei doi s-au certat din nou.
Iar ea a postat o imagine pe Instagram, în care jucătorul apare dormind în pat, fără tricou, alături de o altă femeie dezbrăcată, alături de comentariul: "Acea fată dezbrăcată din pat nu sunt eu, apropo...".
A fost momentul în care Kyrgios "a luat foc".
Pe comentariile de la acea poză au apărut mai multe replici, printre care şi una în care Kyrgios îi cerea prietenei sale să se mute din casa lui. Cei doi au avut mai multe probleme în ultimele 10-11 luni, însă de această dată situaţia "a dat în clocot".
"A fost deschisă o investigaţie, nu s-au formulat încă acuzaţii, iar ambii vor sta în camere separate pentru restul perioadei de carantină", se arată în comunicatul Poliţiei.
Galerie Foto
- Kyrgios şi Chiara Passari se întâlnesc din iulie 2020, la 3 luni după ce australianul s-a despărţit de jucătoarea Anna Kalinskaya.
- Ajuns pe locul 97 ATP, din cauza unei accidentări, australianul a jucat doar 15 meciuri în acest an, însă a avut o singură victorie în ultimele 7 partide.
Nick Kyrgios, rebelul tenisului
Nick Kyrgios este recunoscut pentru ieşirile sale. Australian este un adevărat rebel al tenisului, iar comportamentul său de pe teren şi din afara lui a ţinut mereu capul de afiş al ziarelor.
Ultimul derapaj a fost la adresa unui alt jucător. La Atlanta Open, pe zgură, organizatorii turneului au lansat o campanie în care fanii îi puteau adresa întrebări sportivului pe Twitter.
Printre cei care au pus întrebări s-a numărat și Casper Ruud (22 de ani, 14 ATP), care a vrut să-l ironizeze pe australian pentru faptul că nu îi place să joace pe zgură: "Care e turneul lui favorit pe zgură?". Însă, Kyrgios nu a avut chef de glume și i-a răspuns în felul următor, de pe contul său oficial: "Mama ta!".
La un moment dat, Nick Kyrgios a vorbit despre problemele mentale cu care s-a confruntat la începutul carierei sale.
Etichete: nick kyrgios , chiara passari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Presa internațională a descris luni „victoria preşedintei pro-occidentale Maia Sandu” în al doilea...