Performanța remarcabilă pe care Monica Niculescu o poate atinge dacă va câștiga titlul la Hobart
13.01.2017, 09:19Monica Niculescu va juca la Hobart a opta finală a carierei, după ce adversara ei din semifinale, Lesia Tsurenko, a abandonat din cauza unui virus, iar acum are ocazia să-și egaleze cea mai bună clasare din cariera sa, în ierahia WTA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Abonaţii RCS-RDS pot urmări meciul ÎN DIRECT, sâmbătă, de la ora 5:30, pe digisport.ro şi m.digisport.ro
În ultimul act, ce va avea loc sâmbătă dimineața de la ora 05:30 și care va fi transmis în direct pe Digi Sport 2, favorita 3 a competiției o va întâlni pe Elise Mertens și, dacă se va impune, va urca pe locul 28, cea mai înaltă poziție pe care ea s-a aflat în carieră.
"Din păcate nu pot juca în această semifinală. Sunt foarte dezamăgită pentru că îmi doream foarte mult să fiu la capacitate maximă. Sper să îmi revin cât mai repede și să pot juca la Melbourne", a declarat Tsurenko. Ca fapt divers, Lesia ar trebui să joace la Australian Open în primul tur cu deținătoarea trofeului și totodată numărul 1 în lume, Angelique Kerber.
"Îmi pare rău pentru Lesia. Cu siguranță ar fi fost un meci foarte dificil dată am fi jucat. Nu este modul în care îmi doresc să trec mai departe, însă abia aștept finala. Mă simt mai bine și voi da tot ce pot pentru a câștiga trofeul", a spus Monica imediat ce a aflat că nu va mai disputa partida cu Tsurenko.
Mertens s-a calificat în prima finală a carierei, după victoria concludentă obținută cu tânăra Jana Fett (6-4, 6-0). Clasată pe 127 în lume înaintea acestei competiții din Australia, belgianca a avut nevoie de 3 victorii în calificări pentru a ajunge pe tabloul principal. În total 7 meciuri a câștigat Elise, iar pentru performanța din acest turneu are asigurată pătrunderea în TOP 100 pentru prima dată în carieră.
Cele două jucătoare nu s-au mai întânit vreodată în circuitul WTA. Dacă Mertens țintește primul trofeu la simplu, Monica îl poate obține pe cel cu numărul 4. Până acum, jucătoarea pregătită de Călin Ciorbagiu și-a trecut în cont victorii în întrecerile de la Florianopolis 2013, Guangzhou 2014 și cel mai recent, la Luxembourg în finalul anului trecut.
Câștigătoarea de la Hobart va primi 43.000 de dolari şi 280 de puncte WTA, în timp ce învinsa se va mulțumi cu 21.400 de dolari și 180 de puncte WTA. Calificarea în finală, îi asigură Monicăi Niculescu un salt de opt locuri în clasamentul mondial, până pe 32.
Niculescu nu este singura jucătoare din România care poate pune mâna pe trofeu la finalul acestei săptămâni. În proba de dublu, Raluca Olaru este calificată în finală, alături de Olga Savchuk. Este al doilea turneu la rând în care cele două evoluează cu titlul pe masă, după ce au cedat la Shenzhen în partida decisivă cu perechea Hlavackova/Peng.
Etichete: finala , monica niculescu , wta , clasament wta , hobart , elise mertens
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...