Patrick Mouratoglou: ”În aproape 30 de ani de muncă, nu am întâlnit o asemenea situație”. Mesaj pentru Simona Halep
articol scris de Digi Sport25.10.2022, 15:42
Simona Halep (31 de ani, 10 WTA) a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, după ce a fost testată pozitiv la Roxadustat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Până acum, Patrick Mouratoglou (52 de ani) a avut doar o scurtă reacție pe subiect, un mesaj de câteva cuvinte postat pe contul personal de Instagram în care își exprima susținerea pentru Simona Halep.
Patrick Mouratoglou, mesaj după ce Simona Halep a fost suspendat provizoriu pentru dopaj
Acum, la trei zile de la acel moment și la patru zile de când Simona Halep anunța că a fost suspendată, Patrick Mouratoglou a oferit o reacție mai amplă, prin intermediul rețelelor sociale.
Antrenorul francez a ținut să-și reitereze susținerea pentru Simona Halep, să recunoască faptul că a trăit și trăiește un ”șoc” și să le mulțumească celor care au rămas alături de sportivă.
”Salutări, tuturor. În primul rând, vreau să spun că echipa noastră este în stare de șoc încă de când Simona ne-a informat în legătură cu testul doping de la US Open.
În aproape 30 de ani de muncă, în care am lucrat cu sute de sportivi profesioniști, nu am întâlnit niciodată o asemenea situație.
Apreciez că mulți dintre oamenii din tenis care au lucrat cu Simona sau care o cunosc personal au vorbit. Vreau să le mulțumesc acestor oameni pentru că au exprimat puternic, într-un moment atât de important, că Simona este o femeie cu principii, cu valori. Cuvintele lor formează un mesaj puternic, cu care sunt de acord.
De când Simona a fost testată pozitiv, am preferat să rămân tăcut. Prioritatea mea a fost să-mi canalizez toate energiile pentru a o ajuta și a o susține în demersul de a demonstra adevărul.
Știind-o pe Simona atât de bine, pot să asigur că e un model în ceea ce privește integritatea. Este complet împotriva oricărei forme de doping și știu că nici măcar nu i-a trecut în minte vreodată să ia o substanță interzisă. Am încredere în ea 100%.
Împreună, vom lupta să demontrăm adevărul”, a scris Patrick Mouratoglou, pe Instagram.
Cum îi ajută pe sportivi Roxadustatul
Medicamentul care conține Roxadustat este folosit în tratarea anemiei și stimulează producția de globule roșii, care facilitează circulația oxigenului în sânge. Mai simplu, în cazul sportivilor, Roxadustatul crește rezistența.
Simona Halep anunțase deja că a încheiat sezonul
În septembrie, Simona Halep a anunțat deja că nu va mai concura în acest sezon, pentru că are nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare după operația la nas suferită.
Românca a decis să facă intervenția chirurgicală pentru a scăpa de problemele respiratorii, dar și pentru latura estetică. În acest sens, Simona Halep a făcut o rinoplastie, al cărei rezultat poate fi văzut în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Etichete: simona halep , patrick mouratoglou , simona halep dopaj , simona halep suspendata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...