Video Paște românesc pe zgura de la Madrid! Ce spun Cîrstea și Niculescu
30.04.2016, 15:47Aflate la Madrid, jucătoarele române se pregătesc pentru debutul la turneul organizat de Ion Ţiriac. Simona Halep se va duela cu japoneza Misaki Doi, Irina Begu va juca împotriva canadiancei Eugenie Bouchard, în timp ce adversara Monicăi Niculescu va fi o sportivă venită din calificări.
Cupa Spaniei: Deportivo Minera - Real Madrid, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Wolves - Nottingham Forest, luni, 22:00, DGS 1
Cu 26 de victorii şi doar şapte eşecuri în 2016, Sorana Cîrstea este încrezătoare înaintea debutului din capitala Spaniei, unde va întâlni fostul lider mondial, Jelena Jankovic.
"Am avut ani în care am jucat destul de bine, în mod normal este puțină altitudine și zboară mai mult mingea. Dacă reușesc să o controlez, ar trebui să mă avantajeze, pentru că am un joc agresiv și se potrivește, totul este mult mai repede aici", a spus Cîrstea.
Jucătoarele române regretă că nu pot sărbători Paştele alături de cei dragi, dar speră într-un parcurs cât mai lung la Madrid.
"Nu, n-am uitat, vorbesc zilnic cu familia mea și se pregătesc intens, mi-au promis că îmi păstrează puțin drob pentru săptămâna viitoare, când mă voi întoarce. Suntem romani și Paștele este o sărbătoare foarte importantă, așa că o am în suflet", a mai afirmat Cîrstea.
"Sper să am cât mai multe meciuri și mă duc direct la Roma, să iau avionul, să nu mai trec pe acasă. Îmi doresc să joc bine și asta e. Paște Fericit tuturor vă doresc! Mielul să fie bine făcut", a glumit Monica Niculescu.
Din 2017, turneele WTA vor fi transmise în exclusivitate la Digi Sport. Timp de 5 ani, vor putea fi urmărite toate competiţiile Premier Mandatory, Premier Five, Premier Seven Hundred și WTA International, în total 55 de turnee pe sezon.
Etichete: halep madrid , paste tenis , madrid tenis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Nicușor Dan a anunțat, duminică la Digi24, că a comandat un sondaj de opinie care a măsurat...