Osaka, viitor număr unu mondial. Statistica spune că japoneza va ajunge pe primul loc WTA
22.03.2018, 11:53Naomi Osaka e jucătoarea momentului în circuitul WTA. Japoneza care s-a impus la Indian Wells a trecut la Miami într-o oră şi 18 minute de Serena Williams, scor 6-3, 6-2. Statistica spune că sunt şanse mari ca sportiva de 20 de ani să ajungă în viitor pe locul 1 WTA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În ultimele două săptămâni, Osaka a "explodat" pur şi simplu. Are 8 victorii din ultimele 8 meciuri, înşirând pe rând nume importante din circuit: Sharapova, Radwanska, Vickery, Sakkari, Karolina Pliskova, Halep, Kasatkina şi Serena Williams. În tot acest timp, a pierdut un singur set!
În consecinţă, mulţi specialişti o văd în curând în TOP 10 WTA, însă Osaka poate spera chiar la mai mult: la locul ocupat în prezent de Simona Halep, cel de lider mondial.
Înainte de confruntarea cu Osaka, Serena pierduse de-a lungul timpului la Miami în faţa a doar şase jucătoare: Venus, Capriati, Kuznetsova, Wozniacki, Hingis şi Azarenka. Dintre ele, doar Kuznetsova nu a ajuns lider mondial. Totuşi, rusoaica a urcat în 2007 până pe locul doi mondial. Ca atare, Naomi are toate motivele să fie optimistă că va ajunge în vârful ierarhiei.
În turul doi de la Miami, Osaka are o misiune extrem de grea, urmând a o întâlni pe favorita numărul patru, Elina Svitolina. Judecând însă după forma jucătoarei cu origini nipone, ucraineanca va avea mult de furcă pentru a se califica în runda următoare.
Turneul WTA de la Miami are loc în perioada 20-31 martie, ÎN DIRECT la Digi Sport. Toate meciurile Simonei Halep și ale celorlalte jucătoare din România vor putea fi urmărite în format LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: osaka , osaka miami , miami osaka , osaka wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...