Olanda a produs surpriza și a eliminat Rusia în sferturile Fed Cup. Meci record la Moscova
07.02.2016, 14:11Echipa feminină de tenis a Olandei s-a calificat în semifinalele actualei ediţii a Fed Cup, după ce a reuşit să obţină punctul decisiv în întâlnirea cu Rusia, programată în acest weekend la arena Olimpiski din Moscova.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Duminică, olandeza Kiki Bertens a dispus în două seturi, 6-1, 6-4, de rusoaica Svetlana Kuznetsova, ducând scorul general la 3-0 în favoarea echipei batave, care câştigase şi primele două jocuri de simplu desfăşurate sâmbătă.
În celelalte confruntări din sferturile de finală, echipele sunt la egalitate după meciurile de sâmbătă: România - Cehia 1-1, Germania - Elveţia 1-1, Franţa - Italia 1-1.
Olanda, care accede în penultimul act al competiţiei pentru prima oară din 1997 şi până în prezent, se va lupta pentru un loc în finală cu câştigătoarea duelului dintre Franţa şi Italia, care are loc la Marsilia.
Meciul dintre Richel Hogenkamp și Svetlana Kuznetsova a stabilit un nou record al competiției în care România joacă împotriva Cehiei la Cluj. Partida a durat nu mai puțin de 4 ore, cu 11 minute peste meciul Vilmarie Castellvi și Aleksandra Wozniak, disputat în 2005.
Rezultate înregistrate în întâlnirea de la Moscova:
R. Hogenkamp (Olanda) - S. Kuznetsova (Rusia) 7-6 (4), 5-7, 10-8
Kiki Bertens (Olanda) - Ekaterina Makarova (Rusia) 6-3, 6-4
Kiki Bertens (Olanda) - Svetlana Kuznetsova (Rusia) 6-1, 6-4
AGERPRES
Etichete: fed cup , olanda tenis fed cup , kiki bertens , richel hogenkamp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...