"Nu cred că va mai sta mulţi ani cu Simona!". Renunţă Cahill la colaborarea cu Halep după trofeul de la RG?
11.06.2018, 15:38Halep - Stephens, Roland Garros 3-6, 6-4, 6-1 // Darren Cahill este unul dintre cei mai buni antrenori din lume. Australianul a demonstrat acest lucru şi după victoria Simonei Halep de la Roland Garros.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Victor Hănescu ne dă însă o veste proastă la câteva zile după succesul istoric de la Paris. Fostul jucător a anunţat că şansele ca relaţia dintre Halep şi Cahill să fie una de lungă durată sunt mici.
"Nu ştiu ce să zic. Nu ştiu dacă Darren e genul de antrenor care să rămână atât de mult lângă un sportiv. Cred că e genul care ia sportivul de la un punct, îl duce la un punct maxim şi îl lasă. Nu cred că va sta mulţi ani cu Simona. Dar cred că a reuşit, în ultimii ani, să-i transmită ce voia, s-o înveţe să aibă o atitudine pozitivă", a spus Hănescu, la ProSport LIVE.
Relaţia dintre cei doi a fost lăudată şi de o fostă mare jucătoare, Pam Shriver. "Felicitări Darren Cahill, viitor membru al Hall of Fame-ului în tenis, pentru o nouă muncă incredibilă. Parte tactician, parte majoretă, psiholog, strateg, lider, motivator. Într-o eră în care mulţi jucători trec printr-un adevărat carusel în privinţa antrenorilor, acest duo a demonstrat că un parteneriat pe termen lung funcţionează întotdeauna cel mai bine", a fost mesajul lui Pam Shriver.
Cahill colaborează cu Simona Halep din 2015, iar cele mai bune rezultate sunt reprezentate de trofeul de la Paris (2018) şi de finalele de Grand Slam de la Roland Garros (2017) şi Australian Open (2018). El a dus-o pe sportiva noastră pe primul loc în lume, chiar dacă, în această perioadă, au existat mai multe momente tensionate între cei doi.
În trecut, el a făcut din Agassi cel mai în vârstă număr unu mondial din era Open, record doborât abia anul acesta, chiar de marele Federer.
Simona Halep va sosi luni după-amiază în ţară, la ora 16:15. Evenimentul va fi în direct pe Digi Sport 1, la "Aşii Tenisului", emisiune care va începe la ora 15:15.
După Roland Garros, pentru Simona Halep urmează turneele pe iarbă. Liderul WTA va participa la întrecerea de la Eastbourne, ÎN DIRECT la Digi Sport (24-30 iunie).
Etichete: simona halep , halep , cahill , halep roland garros , darren cahill , halep cahill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...