Novak Djokovic nu va juca pentru Serbia contra Spaniei, la Cupa Davis. ”Din motive personale”
articol scris de Digi Sport05.09.2022, 15:48
Novak Djokovic (35 de ani) a declarat forfait pentru meciurile pe care echipa Serbiei le va disputa în Cupa Davis, în luna septembrie, în oraşul spaniol Valencia.
Djokovic, care nu s-a vaccinat împotriva Covid-19, nu a concurat la US Open, el nefiind autorizat să intre pe teritoriul Statelor Unite.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Fostul lider mondial ar fi urmat să revină în competiţie în meciurile din faza grupelor Cupei Davis, la Valencia, între 14 şi 18 septembrie.
Novak Djokovic, ”forfait” pentru Cupa Davis
El nu va putea fi văzut însă nici în Spania, a anunţat căpitanul echipei Serbiei, Viktor Troicki, pentru Sportski zurnal. ”Nu va juca din motive personale. De nenumărate ori a fost prezent pentru echipa naţională, însă de data aceasta, nu poate. Dacă ajungem la Malaga (n.r. - pentru faza finală între 21 şi 27 noiembrie), ni se va alătura", a spus Troicki.
În schimb, câştigătorul din această vară de la Wimbledon ar urma să participe la turneul ATP 250 de la Tel Aviv, care va avea loc între 26 septembrie şi 2 octombrie. Djokovic a fost ultima oară în Israel în 2006, când avea 19 ani, el contribuind atunci la victoria Serbiei în faţa Israelului (4-1) la Ramat HaSharon.
- La Tel Aviv, alături de Djokovic mai sunt aşteptaţi Dominic Thiem, Diego Schwartzman, Marin Cilic, Karen Hacianov sau Maxime Cressy.
Agerpres
Etichete: spania , novak djokovic , serbia , cupa davis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lipsa autostrăzilor din țara noastră este taxată dur de ambasadorul Turciei în România, Özgür...