Novak Djokovic are șanse minime să rămână în Australia. Motivul pentru care Guvernul vrea să-i anuleze viza
articol scris de Digi Sport10.01.2022, 19:12
Novak Djokovic (34 de ani, locul 1 ATP) nu știe deocamdată dacă va putea participa la Australian Open (17-30 ianuarie), în condițiile în care riscă să fie expulzat de la Melbourne, chiar dacă a câștigat în instanță apelul depus împotriva deciziei de anulare a vizei sale.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Guvernul Australiei pregătește expulzarea lui Novak Djokovic
Ministerul pentru Imigrări din Australia a transmis că are toate prerogativele pentru a-i anula din nou viza de călătorie a lui Novak Djokovic. O decizie în acest sens este așteptată în cursul zilei de marți, 11 ianuarie.
Un avocat specializat în imigrări a anunțat că viza lui Novak Djokovic va fi anulată de către Guvernul Australiei, în ciuda deciziei instanței federale, potrivit BBC.
Daniel Estrin a precizat că situația tenismenului sârb nu este una neobișnuită pentru Australia. Avocatul a subliniat că a avut mulți clienți care au fost expulzați întrucât n-au prezentat dovada vaccinării împotriva COVID-19, fără a fi acceptate alte argumente.
Avocatul Daniel Estrin este convins că Guvernul Australiei va invoca motivul interesului public pentru anularea vizei de călătorie a lui Novak Djokovic.
“Oamenii, în aceste cazuri, nu au mijloacele necesare pentru a-și apăra cauza în fața autorităților. Ministerul pentru Imigrări poate să anuleze viza pentru anumiți cetățeni, în numele interesului public, fără alte justificări. Cred că aceasta va fi argumentația și în cazul expulzării lui Novak Djokovic”, a spus Daniel Estrin pentru BBC.
- Digi Sport a lansat aplicația pentru smartphone, care le oferă fanilor acces permanent la un conținut dedicat, în funcție de preferințele personale, și, totodată, o varietate de informații și competiții de neratat. Aplicația Digi Sport poate fi descărcată din Google Play sau App Store.
Novak Djokovic: "Încerc să particip la Australian Open"
Novak Djokovic a oferit o primă reacţie după ce după ce instanţa din Melbourne a întors decizia de anulare a vizei lui de intrare în Australia. Sportivul sârb s-a antrenat și speră să participe la Australian Open.
"Sunt mulţumit şi recunoscător că judecătorul a întors anularea vizei. În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, vreau să rămân şi să încerc să concurez la Australian Open. Rămân concentrat pe asta.
Am zburat aici pentru a juca la unul dintre cele mai importante evenimente pe care le avem în faţa fanilor minunaţi. Deocamdată nu pot spune mai multe, dar vă mulțumesc tuturor pentru că m-ați susținut în aceste momente și m-ați încurajat să rămân puternic", a precizat tenismenul sârb, într-o postare pe Twitter.
- Novak Djokovic este campionul en titre de la Australian Open și deține un număr record de titluri la Melbourne – nouă.
- La Australian Open 2022, Novak Djokovic ar putea să câștige trofeul de Mare Șlem cu numărul 21 din carieră, un record absolut.
- Australian Open 2022 este programat în perioada 17-30 ianuarie. Organizatorii au anunțat că toţi jucătorii care vor să participe trebuie să fie vaccinaţi cu ambele doze împotriva COVID-19.
Etichete: novak djokovic , djokovic , australia , australian open , melbourne , viza , expulzare , deportare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...