Galerie Foto Novak Djokovic a câștigat Turneul Campionilor. Ce record a stabilit sârbul
articol scris de Digi Sport19.11.2023, 21:21
Novak Djokovic (36 de ani) și-a trecut în palmares cel de-al șaptelea titlu de la Turneul Campionilor. Sârbul l-a învins în finală pe Jannik Sinner (22 de ani), scor 6-3, 6-3.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Deținătorul a 24 de titluri de Grand Slam a bifat un nou record. Djokovic a devenit primul tenismen din istorie care câștigă de șapte ori ATP Finals.
Novak Djokovic a oprit serie de 10 victorii a lui Jannik Sinner
Înainte de finala de la Torino, elevul lui Daren Cahill avea un parcurs remarcabil în circuitul ATP. Sinner nu mai pierduse de 10 meciuri. În plus, italianul nu cedase niciun set la Turneul Campionilor chiar la prima sa participare.
Djokovic a reușit repede break-ul în finală și s-a distanțat la 3-1. Sinner a reușit să strângă scorul și s-a apropiat la 4-2. În cele din urmă, sârbul și-a adjudecat primul set cu scorul de 6-3, după 39 de minute.
Galerie Foto
Novak Djokovic încheie anul competițional pe primul loc în circuitul ATP pentru a opta oară
Djokovic a început în forță și al doilea set și a avut șansa de a se duce la 3-0. Sinner a revenit și s-a apropiat la 2-1. Sârbul a profitat de prima minge de meci pe care a avut-o, chiar pe serviciul italianului. În final, Djokovic s-a impus cu un dublu 6-3.
În urma acestei victorii, sârbul și-a asigurat poziția de lider în clasamentul ATP și încheie pentru a opta oară anul competițional pe primul loc în ierarhia mondială.
Etichete: victorie , novak djokovic , record , turneul campionilor , jannik sinner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...