Niculescu a scăpat de duelul cu Kvitova. Fosta dublă campioană de la Wimbledon s-a retras de la Eastbourne
26.06.2017, 16:12După victoria obținută în fața Mirjanei Lucic-Baroni, Monica Niculescu urma să o întâlnească pe Petra Kvitova, marți, în turul al doilea de la Eastbourne. Românca a scăpat însă de o confruntare cu fosta dublă campioană de la Wimbledon, care a ales să se retragă de la turneul din sudul Angliei, după ce, săptămâna trecută, s-a impus la Birmingham.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Petra Kvitova s-a retras de la Eastbourne din cauza unei accidentări abdominale”, a precizat WTA Insider pe Twitter.
Locul cehoaicei pe tabloul principal de la Eastbourne, a fost luat de Tsvetana Pironkova, jucătoare care astfel, ca lucky loser, intră direct în turul secund al turneului, deși pierduse în ultimul tur al calificărilor, în fața Larei Arruabarrena, cu 6-3, 2-6, 2-6.
Petra Kvitova, care, după ce a câștigat turneul Premier de la Birmingham, a urcat până pe locul 12, urma să fie cap de serie numărul 13 la Eastbourne.
În ceea ce o privește pe Monica Niculescu, românca s-a mai întâlnit de cinci ori cu Pironkova, câștigând trei dintre aceste dueluri. În cazul în care va trece de jucătoarea din Bulgaria, Niculescu o poate întâlni, în optimile de finală, pe Simona Halep.
Cea mai bună jucătoare din România urmează, la rândul ei, să o întâlnească pe chinezoaica Ying-Ying Duan, în runda secundă a turneului de la Eastbourne.
În turul al doilea va evolua și Sorana Cîrstea, împotriva Johannei Konta, după ce a eliminat-o pe Katerina Siniakova.
Turneul WTA din categoria Premier de la Eastbourne este transmis ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE, în această săptămână, la Digi Sport.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: monica niculescu , simona halep , eastbourne , petra kvitova , tsvetana pironkova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...