Video&Foto Nick Kyrgios s-a bucurat precum Cristiano Ronaldo după victoria de la Australian Open
articol scris de Mihai Alecu18.01.2022, 14:17
Nick Kyrgios (26 de ani, locul 115 mondial) a trecut de runda inaugurală a Australian Open, după victoria cu Liam Broady (128 ATP), câștigată de australian, 6-4, 6-4, 6-3.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sportivul australian a făcut show și în timpul meciului, dar și după. Acesta a reușit lovituri fantastice, iar la final i-a încântat din nou pe spectatori.
Galerie Foto
Nick Kyrgios, bucurie "a la Cristiano Ronaldo"
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1483390067234254848
Victoria din primul tur de la Australian Open obținută de Nick Kyrgios a fost sărbătorită în stilul făcut celebru de Cristiano Ronaldo.
Sportivul și-a salutat adversarul la fileu, gest obișnuit în tenis, iar după a făcut săritura cu care fotbalistul lui Manchester United a obișnuit în ultimii ani să-și sărbătorească golurile.
Nick Kyrgios, punctul zilei la Australian Open! Jucătorul de la Antipozi a servit printre picioare
După câteva servicii în forță, cu peste 200 km/h, Kyrgios părea că va pune capăt game-ului în același mod. Însă ”rebelul” de la Antipozi avea altceva în gând. S-a așezat ca și cum ar fi urmat să servească normal, doar că a făcut-o ”din mână”, printre picioare, dezorientându-și adversarul.
Chiar dacă nu se aștepta, Broady a ajuns la mingea trimisă de Kyrgios, dar slice-ul său de rever a ieșit în afara terenului. A fost momentul în care publicul australian, susținător al lui Nick Kyrgios a izbucnit în urale.
Fostul număr 13 mondial s-a calificat fără probleme în runda următoare, după ce a condus partida cu Liam Broady de la cap la coadă. În turul doi de la Australian Open, Kyrgios va da piept cu favoritul numărul doi al întrecerii, rusul Daniil Medvedev.
Cei doi s-au mai întâlnit în două rânduri, iar ambele dispute au fost câștigate de Kyrgios.
Se pare că lui Kyrgios, susținător al lui Novak Djokovic în cazul deportării din Australia, i-a purtat noroc prezența noii sale partenere, Costeen Hatzi, la antrenamentele premergătoare primului Grand Slam al anului.
Etichete: cristiano ronaldo , bucurie , nick kyrgios , siiiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...