Naomi Osaka, prima reacție despre colaborarea cu Patrick Mouratoglou: ”L-am evitat pentru că a fost antrenorul ei”
articol scris de Digi Sport25.09.2024, 18:41
Naomi Osaka a obţinut prima sa victorie sub comanda lui Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep, scor 6-3, 6-2 în faţa Luciei Bronzetti, în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Beijing (China), dotat cu premii în valoare totală de 8.955.610 dolari.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Nipona a renunțat la serviciile lui Wim Fisette, după o nouă dezamăgire, la US Open, unde s-a oprit în turul 2, după ce Karolina Muchova s-a impus cu 6-3, 7-6(5). Osaka a revenit în circuit anul acesta, după ce a născut primul copil, și încearcă să revină în vârful ierarhiei WTA.
Naomi Osaka: ”Faptul că a fost antrenorul Serenei Williams m-a făcut să-l evit”
La finalul partidei cu Bronzetti, Osaka a vorbit și despre colaborarea cu Patrick Mouratoglou, despre care a spus că l-a evitat pentru că a crezut că are o personalitate mult prea puternică.
De asemenea, nipona a oferit mai multe detalii despre cum decurg antrenamentele cu francezul și a avut doar cuvinte de laudă la adresa acestuia.
”Faptul că a fost antrenorul Serenei Williams m-a făcut să-l evit, pur și simplu pentru că personalitatea lui este foarte puternică. Nu este nepoliticos să spun asta pentru că am aflat că nu e adevărat, dar nu știam dacă era un antrenor bun sau dacă doar a antrenat-o pe Serena. Are sens asta?
Mi-am spus că o să fac ce vreau. Apoi l-am cunoscut, am vorbit cu el, am lucrat cu el pe teren. Este un antrenor foarte bun. Sunt foarte fericită că a acceptat propunerea mea. Aș spune că sunt încă puțin emoționată în preajma lui.
Mă uit în jos la pământ când se uită la mine. Sunt ca... Cred că trebuie să petrec mult mai mult timp cu el. Mă simt ceva mai confortabilă cu fiecare zi care trece”, a declarat Naomi Osaka, potrivit welovetennis.fr.
Simona Halep, despre Patrick Mouratoglou: ”Suntem în relații normale, nici bune, nici rele”
Simona Halep a aflat de noua colaborare a tehnicianului care și-a asumat vina în fața judecătorilor de la TAS, pentru că faptul că în organismul româncei s-a găsit substanța interzisă roxadustat, și a avut cuvinte frumoase la adresa acestuia.
”Văd o colaborare destul de bună. Dacă Osaka e dispusă să muncească și să facă ceea ce a făcut în trecut, eu cred că o să facă o echipă bună. Patrick e un antrenor care motivează foarte mult, are acest har și e foarte strict, pe tactică, pe statistici.
Suntem în relații normale, nici bune, nici rele. Eu sunt ok, am o energie pozitivă, merg înainte, am lăsat subiectul în urmă. Vreau să mă bucur de ceea ce mai pot să fac în tenis și în viață.
Viața este și după sport, am înțeles asta în ultimii doi ani, m-a ajutat să mă maturizez. Ăsta a fost cel mai mare câștig din perioada asta, că sunt foarte bine cu mine”, a declarat Simona Halep, într-un interviu acordat jurnalistului Digi Sport Gabriel Morariu.
Etichete: serena williams , patrick mouratoglou , naomi osaka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...