Naomi Osaka își înfruntă fostul antrenor în instanță. Procesul a început chiar înaintea turneului de la Miami
21.03.2019, 17:33Naomi Osaka, numărul 1 WTA, va participa la turneul de la Miami, transmis ÎN DIRECT la Digi Sport. Între ședințele de antrenament, sportiva niponă și-a trimis avocatul să se prezinte la un tribunal din Florida pentru a lua la cunoștință acuzațiile ce i s-au adus cu privire la plângerea depusă de primul ei antrenor, care solicită 20% din câștigurile pe viață ale sportivei.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Acocatul care o reprezintă pe Naomi, Alex Spiro, a descris procesul ca fiind "o afirmație falsă" care nu are suport. "Este un contract stupid, pe care Naomi nu l-a semnat și nici măcar nu l-a văzut", a mai spus Spiro.
Întrebată despre procesul în care este implicată, în timpul conferinței de presă de după inaugurarea arenei Hard Rock Stadium, Osaka, care locuiește chiar în Florida, a declarat: "Nu am voie să spun nimic".
Belgianca Yanina Wickmayer, locul 141 WTA, va fi prima adversară a lui Naomi Osaka, la Miami, în turul secund.
10,8 milioane de dolari a câștigat Naomi Osaka din premiile WTA
Potrivit WTA, Naomi Osaka a câștigat până acum 10,8 milioane de dolari doar din tenis, ceea ce înseamnă că ar trebui să-i dea lui Christophe Jean peste 2 milioane de euro, plus procente din premiile ulterioare. Dar asta nu este tot, pentru că Osaka este și imaginea unor branduri importante atât în SUA, cât și în Japonia, iar veniturile ei sunt semnificative.
Naomi Osaka nu se află într-un moment foarte bun in actualul sezon, deși a câștigat la începutul anului al doilea său Grand Slam din carieră, Australian Open. Imediat a decis să de despartă de antrenorul Sascha Bajin, iar presa americană a speculat faptul că ruptura dintre ei ar avea legătura tot cu banii.
Liderul WTA, Naomi Osaka, a părăsit turneul de la Indian Wells la fel ca şi Simona Halep, în optimile de finală.
Etichete: naomi osaka , antrenor osaka , plangere tribunal , tribunal florida
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Armata ucraineană va putea lovi ținte din Rusia aflate la peste 300 de kilometri distanță de linia...