Nadal, Federer sau Djokovic nu vor fi într-o finală de Grand Slam după 10 ani!
07.09.2014, 18:12Ultimul act din acest an de la Flushing Meadows îi pune față în față, surprinzător, pe Kei Nishikori și pe Marin Cilic (DETALII AICI).
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Finala neașteptată de la New York consemnează o premieră în tenisul mondial din ultimul deceniu. Este pentru prima dată după 38 de Grand Slam-uri, când niciunul dintre Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic nu a reușit să ajungă în ultimul act.
Cel mai recent turneu major în care niciunul dintre cei 3 nu a ajuns în finală a fost cel de la Melbourne, din 2005. Atunci, în ultimul act, Marat Safin îl învingea pe Lleyton Hewitt, în 4 seturi!
De atunci au trecut 38 de competiții Grand Slam, iar cel puțin unul dintre "cei trei magnifici" a fost prezent în duelul decisiv pentru câștigarea trofeului.
În această perioadă, Roger Federer a jucat 21 de finale, dintre care a câștigat 13. Dintre cele 8 înfrângeri, 6 au fost suferite în fața lui Rafael Nadal, una împotriva lui Juan Martin Del Potro (US Open 2009) și una în fața lui Novak Djokovic, în ultimul act din acest an de la Wimbledon (DETALII ȘI VIDEO AICI).
Nadal a jucat 20 de finale de Grand Slam din 2005 încoace și a câștigat 14 dintre ele. Practic, după ultimul act de la Australian Open din 2005, Rafa a început să își creeze un nume în tenisul mondial, iar cel dintâi trofeu major l-a cucerit chiar la următoarea competiție din calendarul ATP: Roland Garros 2005.
În fine, Novak Djokovic nu a contat la capitolul finale de Grand Slam decât din 2007 încoace. Atunci reușea să ajungă în premieră în ultimul act de la US Open, pe care îl ceda în fața lui Federer, iar în total a contabilizat 14 prezențe în ultimul act la GS, cu un scor egal: 7 victorii și 7 înfrângeri. Până în acest an, în perioada 2011 - 2013, Nole a disputat câte 3 dintre cele 4 finale din competițiile majore, însă în 2014 s-a calificat în doar două finale: una câștigată (cea cu Federer de la Wimbledon) și una pierdută (la Roland Garros cu Nadal).
De altfel, din 2002 încoace nu s-a mai întâmplat ca într-o finală de Grand Slam să nu ajungă niciun jucător din Top 9 ATP în ultimul act. Atunci, la Roland Garros, finala a fost jucată de Albert Costa și Juan Carlos Ferrero.
Etichete: novak djokovic , rafael nadal , roger federer , us open 2014
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...