Nadal, eliminat de la Wimbledon, după ce a salvat 4 mingi de meci! Ibericul a fost învins cu 15-13 în decisiv
10.07.2017, 22:47Rafael Nadal, dublu câştigător la Wimbledon (2008 şi 2010), a fost eliminat de la All England Club din faza optimilor de finală. Ibericul a fost învins de unul dintre cei mai în formă jucători ai momentului, Gilles Muller, după o partidă maraton: 6-3, 6-4, 3-6, 4-6, 15-13.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Ajuns la 34 de ani, sportivul din Luxemburg se află la cea mai bună formă din carieră, el repetând la Londra cel mai bun parcurs al său într-un Grand Slam (sferturile de finală). Chiar şi aşa, Rafa pleca în optimea de azi drept marele favorit, însă jocul extrem de sigur al adversarului, în special la serviciu, a fost dezarmant.
Muller s-a desprins la 2-0 la seturi şi puţini mai credeau că originarul din Manacor mai poate întoarce soarta partidei. Şi, totuşi, spaniolul a luptat exemplar şi a împins partida într-un decisiv în care a fost, totuşi, dominat.
Rafa a salvat două mingi de meci consecutive la 4-5, însă confruntarea avea să îşi consume atunci un prim episod din dramatismul extrem. Momentul în care Nadal a fost cel mai aproape de victorie a avut loc în game-ul 19: Rafa a beneficat de 4 mingi de break, însă adversarul a avut tăria să revină de fiecare dată. În game-ul următor, Nadal a acuzat şocul şi Muller a avut două noi variante să închidă meciul. La 55 de minute de la prima minge de meci, luxemburghezul părea că va avea ocazia să se califice în următoarea fază, dar Rafa a arătat încă o dată că are un mental puternic şi e în continuare stăpân pe loviturile sale, în ciuda oboselii.
Într-un final, după 4 ore şi 50 de minute de la primul serviciu, Rafa i-a oferit două noi mingi de meci adversarului, la scorul de 13-14. Muller a fructificat-o de această dată pe prima şi s-a calificat în optimi, acolo unde va da piept cu Marin Cilic. Croatul nu a pierdut încă set la Wimbledon, etalând un joc extrem de solid, care ne aduce aminte de victoria de la US Open.
Până în perezent, Cilic şi Muller s-au întâlnit de două ori, de fiecare dată actualul număr 6 mondial impunându-se.
1 singură dată până azi Rafa a jucat mai mult de 60 de game-uri într-o partidă: în finala din 2008 de la Wimbledon, câştigată în faţa lui Federer după un meci considerat de specialişti cel mai frumos din istorie.
31 de game-uri la rând au fost câştigate cu serviciul pe final de meci de cei doi eroi ai confruntări de azi.
16 mingi de break a avut Nadal, dar a fructificat doar două. În schimb, Muller a fost mult mai "cinic" din acest punct de vedere: a convertit 3 din cele 8 şanse de break avute.
Multor persoane, partida dintre Nadal şi Muller le-a adus aminte de istoricul Isner-Mahut, cel mai lung meci din istorie (desfăşurat în 2010, la Wimbledon şi încheiat cu 70-68 în favoarea americanului). Alţii au făcut asocieri amuzante, dovadă imaginea de mai jos.
Rezultate din optimi de pe tabloul masculin
Bautista Agut - Cilic 2-6, 2-6, 2-6
Querrey - Anderson 5-7, 7-6 (5), 6-3, 6-7 (11), 6-3
Murray - Paire 7-6(1), 6-4, 6-4
Thiem - Berdych 3-6, 7-6(1), 3-6, 6-3, 3-6
Nadal - Muller 3-6, 4-6, 6-3, 6-4, 13-15
Raonic - Zverev 4-6, 7-5, 4-6, 7-5, 6-1
Dimitrov - Federer 4-6, 2-6, 4-6
Ultima optime, Djokovic - Mannarino, programată să se desfăşoare pe terenul unde a avut loc disputa Nadal - Muller, va fi reprogramată pentru mâine.
Etichete: nadal , nadal wimbledon , nadal muller wimbledon 2017 , wimbledon 2017 nadal muller
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...