Nadal - Djokovic, reeditarea "meciului secolului" la Melbourne! Nole: "Aş fi vrut şi eu bilet la acea partidă"
25.01.2019, 12:49Rafael Nadal - Novak Djokovic este marea finală aşteptată de toţi la Australian Open, pe scenă urmând să urce cei mai buni doi jucători din lume. Va fi o reeditare a finalei din 2012, considerată de unii specialişti cel mai bun meci din istorie.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Nadal - Djokovic | Finala din 2012, reloaded
Nole nu a avut milă de surprinzătorul Pouille, în a doua semifinală de la Australian Open şi a pregătit terenul pentru un ultim act de vis, contra lui Nadal. Cei doi s-au întâlnit în ultimul act la Melbourne şi în 2012, când Nole s-a impus la capătul unui meci dramatic, scor 5-7, 6-4, 6-2, 6-7, 7-5. Mulţi specialişti, printre care şi Jim Courier, consideră acel duel drept cel mai frumos meci al tuturor timpurilor, peste finala dintre Nadal şi Federer de la wimbledon 2018.
Întrebat după semifinală despre confruntarea de acum 7 ani, Nole şi-a păstrat simţul umorului.
"Aş fi vrut şi eu să am bilet la acel meci. Acum, regulile sunt diferite, avem super-tie-break în decisiv, aşa că nu cred că va fi un meci atât de lung. Dar cu siguranţă va fi o întâlnire palpitantă. Abia aştept să joc finala contra lui Rafa", a spus Djokovic, la finalul semifinalei de astăzi.
Ambii jucători au ajuns în ultimul act extrem de proaspeţi. Chiar dacă Nadal nu a pierdut set la Melbourne, Nole este cel care a petrecut mai puţin timp pe teren. Asta şi ca urmare a faptului că Nishikori s-a retras în setul doi al disputei din sferturi.
Timp petrecut pe teren la Australian Open 2019:
- Novak Djokovic: 11 ore şi 59 minute
- Rafael Nadal: 12 ore şi 11 minute
Nadal - Djokovic | Date statistice
Va fi a cincea finală la Australian Open pentru marele campion spaniol, care a câştigat la Melbourne în 2009. Dacă se va impune la un deceniu distanţă, Rafa va intra în istorie drept primul jucător din era Open care câştigă de cel puţin două ori toate turneele de Grand Slam.
Djokovic se simte cel mai bine la Australian Open, unde a cucerit şase trofee, la egalitate cu Roger Federer şi Roy Emerson. Dacă se impune duminică va fi singurul jucător din istorie cu 7 titluri la Melbourne.
27-25 este scorul întâlnirilor directe Djokovic-Nadal, cea mai consumată rivalitate din istoria erei Open. Nole e singurul din lume care deţine un palmares pozitiv cu marele campion din Spania.
Etichete: novak djokovic , djokovic , nadal , rafael nadal , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...