Motivul pentru care Simona s-a retras din proba de dublu de la Miami
25.03.2016, 23:45UPDATE 10:45: Simona Halep şi sportiva slovacă Daniela Hantuchova, cu care românca urma să facă pereche la Miami Open, s-au retras din proba de dublu a turneului de categorie Premier Mandatory, din cauza unor probleme gastrointestinale suferite de jucătoarea din Constanţa.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Cele două erau beneficiarele unui wild-card şi ar fi întâlnit în primul tur cuplul Sara Errani/Carla Suarez Navarro (Italia/Spania).
În locul Simonei Halep şi Danielei Hantuchova, în primul tur la dublu vor concura Belinda Bencic (Elveţia) şi Stephanie Vogt (Liechtenstein), informează WTA.
Simona Halep şi Daniela Hantuchova urmau să evolueze în proba de dublu a turneului de la Miami, cele două fiind partenere de antrenament în această săptămână, în timpul competiţiei din Florida.
Totuşi, perechea s-a retras înaintea meciului cu cuplul Sara Errani / Carla Suarez Navarro, din primul tur, dispută ce urma să aibă loc sâmbătă, chiar dacă primise un wild card din partea organizatorilor.
Halep va juca în turul al treilea al probei de simplu împotriva Juliei Goerges, sâmbătă, în jurul orei 20:30, în cea de-a treia partidă programată pe terenul numărul 1.
"N-am mai jucat de mult timp cu Julia Goerges. Știu că servește foarte bine, dreapta o are destul de puternică. Va trebui să joc la fel ca până acum, să fiu solidă pe picioare să mă mișc bine și să lovesc mingea", a spus sportiva din România.
Etichete: simona halep , daniela hantuchova , miami , julia gorges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...