Monica Niculescu, în creștere de formă la început de 2014: "Suntem spaima circuitului!"
20.01.2014, 19:21Monica Niculescu are motive să spere că 2014 va fi cel mai bun an din carieră.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Jucătorarea în vârstă de 26 de ani a câştigat deja două titluri WTA la dublu şi a ajuns în turul trei în competiţia de simplu la Australian Open. Alături de jucătoarea din Cehia, Klara Zakopalova, românca s-a impus în proba de dublu atât la turneul de la Shenzhen, cât și la cel de la Hobart.
"Îmi place tot timpul să mă duc în China, am reușit cel mai bun rezultat al meu acolo și am început cu Shenzhen. Surprinzător, am câștigat la dublu. Aveam deja două titluri, dar mi-a mers foarte bine. Apoi am mers la Hobart, am mai câștigat un titlu, mă simt foarte bine, am ajuns în turul 3 în Australia. E un început bun de an și sper să merg la fel în continuare" a declarat Niculescu.
Performantțele Simonei Halep o bucură pe Monica Niculescu, dar o și motivează în același timp. Sorana Cîrstea, Alexandra Cadanțu, Irina Begu sunt celelalte românce care au luat cu asalt Top 100 WTA.
"Acesta e doar începutul, eu o văd departe pe Simona și pe noi toate. Sper să ne meargă foarte bine. Deja se vorbește de noi, suntem foarte multe jucătoare în Top 100 si toți se întreabă ce se întâmplă acolo în România de ies foarte multe jucătoare. Cum ne antrenăm, ce fel de condiții avem? Deja suntem spaimă în circuit!" a recunoscut Monica Niculescu.
Etichete: monica niculescu , monica niculescu tenis turnee castigate in 2014 , monica niculescu simona halep alexandra cadantu irina begu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...