Monica Niculescu este jucătoarea română cel mai bine clasată în topul WTA: locul 34
06.08.2012, 11:52Jucătoarea de tenis Monica Niculescu continuă să fie cel mai bine clasată româncă în topul WTA dat publicităţii luni, în care se află pe locul 34, cu 1.640 de puncte.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Niculescu este urmată de Sorana Cîrstea, care se menţine pe 38, cu 1.496 puncte. Şi Simona Halep se menţine pe locul 48, cu 1.255 puncte.
În schimb, Alexandra Cadanţu a căzut de pe 65 pe 68, cu 947 puncte, la fel ca şi Irina-Camelia Begu, care a coborât de pe 80 pe 83, cu 810 puncte.
În Top 200 se mai află alte patru românce: Edina Gallovits-Hall a urcat de pe 143 pe 135, cu 519 puncte, Mihaela Buzărnescu a coborât un loc şi este pe 161, cu 393 de puncte, Alexandra Dulgheru se menţine pe 167, cu 374 de puncte, iar Mădălina Gojnea a coborât de pe 194 pe 197, cu 314.
În clasamentul de dublu, Monica Niculescu se menţine pe 30, cu 2.415 de puncte, iar Irina Begu se menţine pe 35, cu 2.205 puncte.
În primele zece locuri din ierarhia WTA de simplu, Maria Şarapova, finalistă la Jocurile Olimpice, a urcat pe locul doi, în timp ce câştigătoarea de la Londra, Serena Williams, se menţine pe locul patru.
IERARHIE WTA
1. Victoria Azarenka (Belarus) - 8.820 puncte
2. Maria Şarapova (Rusia) - 8.720
3. Agnieszka Radwanska (Polonia) - 8.260
4. Serena Williams (SUA) - 8.045
5. Samantha Stosur (Australia) - 6.195
6. Petra Kvitova (Cehia) - 5.275
7. Angelique Kerber (Germania) - 5.225
8. Caroline Wozniacki (Danemarca) - 4.206
9. Sara Errani (Italia) - 3.620
10. Marion Bartoli (Franţa) - 3.400
Etichete: monica niculescu , clasament wta , niculescu wta , viktoria azarenka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...