Monica Niculescu a urcat pe locul 41 WTA. Simona Halep se menţine pe 2
22.09.2014, 09:57Simona Halep se menţine pe locul 2, cu 6.160 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni, în timp ce Monica Niculescu a urcat pe poziţia 41.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Monica Niculescu, care sâmbătă a câştigat turneul de la Guangzhou (DETALII AICI), a urcat de pe locul 60 pe 41, cu 1.160 de puncte.
Următoarea jucătoare din România în această ierarhie este Irina-Camelia Begu, care a coborât de pe locul 53 pe 59, cu 918 puncte. Sorana Cîrstea se menţine pe locul 84, cu 674 de puncte, iar Alexandra Dulgheru a coborât de pe 99 pe 103, cu 551 de puncte.
În top 200 se mai află Cristina-Andreea Mitu, în urcare de pe 165 pe 151, cu 380 de puncte.
La dublu, cel mai bine clasată sportivă din România este Monica Niculescu, care se menţine pe locul 39, cu 1.940 de puncte. În top 100 se mai află Irina-Camelia Begu, care a urcat de pe 74 pe 53, cu 1.399 de puncte, după ce a câştigat împreună cu Lara Arruabarrena (Spania) turneul de la Seul (DETALII AICI), şi Raluca-Ioana Olaru, în urcare de 78 pe 73, cu 1.110 puncte.
Clasamentul WTA la simplu:
1. Serena Williams (SUA) 9.430 puncte
2. Simona Halep (România) 6.160
3. Petra Kvitova (Cehia) 5.926
4. Maria Sharapova (Rusia) 5.575
5. Na Li (China) 5.270
6. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.200
7. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.500
8. Angelique Kerber (Germania) 4.480
9. Eugenie Bouchard (Canada) 4.433
10. Ana Ivanovic (Serbia) 4.180
Clasamentul WTA la dublu:
1 (1). Sara Errani (Italia) 10.050 puncte
Roberta Vinci (Italia) 10.050
3 (3). Shuai Peng (China) 7.745
4 (4). Su-Wei Hsieh (China) 7.595
5 (7). Cara Black (Zimbabwe) 6.220
5 (7). Sania Mirza (India) 6.220
7 (5). Elena Vesnina (Rusia) 6.190
8 (6). Ekaterina Makarova (Rusia) 6.170
9 (9). Katarina Srebotnik (Slovenia) 4.785
10 (10). Kveta Peschke (Cehia) 4.535
Etichete: monica niculescu , clasament wta , niculescu wta , top wta , halep wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...