Video Momentul care a schimbat soarta partidei dintre Simona Halep și Caroline Garcia. Ce s-a întâmplat în setul secund
articol scris de Digi Sport26.03.2021, 14:15
Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în turul al treilea la turneul Miami Open (WTA), dotat cu premii totale de 3.260.190 de dolari, joi, după ce a învins-o pe Caroline Garcia (Franţa) cu 3-6, 6-4, 6-0, dar în setul secund a fost un moment determinant.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La scorul de 6-3, 1-2, Simona a resimțit dureri puternice la spate și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Halep a fost așezată pe spate, apoi și pe burtă, moment care i-a pus în dificultate pe cei din staff-ul campioanei noastre. Inclusiv Darren Cahill, care este prezent la turneu, părea îngrijorat.
Din fericire, după acel moment campioana noastră a părut că a depășit momentul greu. A mai solicitat îngrijiri medicale la 4-3, în setul al doilea, după ce trecuse la conducere. Mai apoi, Simo a prestat un joc foarte bun și a defilat în decisiv.
VIDEO cu momentul accidentării Simonei Halep, din meciul cu Caroline Garcia
Ce a spus Simona Halep despre problemele medicale resimțite în partida cu Garcia
”Am jucat de multe ori cu ea, știam că va fi un meci greu, pentru că servește foarte puternic. Serviciul meu nu a fost cel mai bun. În setul doi am schimbat tactica, am plimbat-o mai mult, ea a început să greșească mai mult și așa am căpătat încredere.
N-am mai jucat de la Australian Open, s-a simțit asta. Am avut probleme și cu umărul. Sunt aici să mă bucur de tenis și să câștig fiecare meci, astea sunt obiectivele mele", a declarat Simona, la final.
Halep a încheiat cu un as şi 3 duble greşeli, iar Garcia (27 ani, 51 WTA) a avut 5 aşi şi 3 duble greşeli. Halep a avut procentaje mai bune la ambele servicii, a totalizat mai multe mingi direct câştigătoare, 26-20, şi a avut mai puţine erori neforţate, 16-26.
Halep o va întâlni în turul următor pe Anastasija Sevastova, care a trecut de Coco Gauff, scor 1-6, 6-2, 6-2.
Etichete: simona halep , simona halep miami , wta miami , simona halep caroline garcia , simona halep turnee wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...