Modificări importante pregătite la Grand Slam-uri, după scandalul făcut de Serena Williams anul trecut
24.01.2019, 19:01Modificări importante în tenis din 2020. Organizatorii a două dintre cele patru turnee de Grand Slam, Australian Open şi US Open, vor să-i lase pe jucători să comunice cu proprii antrenori, potrivit expertului în tenis al Sports Illustrated, Jon Wertheim.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
„Am văzut deja că au schimbat regula tie-break-ului din setul decisiv. Am aflat că din 2020, cel puțin la Australian Open și la US Open, va fi permisă comunicarea între jucători și antrenor. Asta e direcția în care vor să meargă ”, a declarat Wertheim pentru Tennis Australia.
Şefii US Open se gândesc să modifice regulamentul după scandalul-monstru făcut de Serena Williams la finala de anul trecut, cu Naomi Osaka. Americanca a fost penalizată de arbitrul de scaun, Carlos Ramos, după ce ar fi primit indicaţii de la antrenorul Patrick Mouratoglou.
Ce s-a întâmplat în finala de la US Open
În finala de la US Open, Williams şi-a pierdut cumpătul în trei momente ale setului secund. Prima oară, în momentul în care arbitrul Carlos Ramos a anunţat că Patrick Mouratoglou i-a dat sfaturi din tribună, un lucru interzis la turneele de Grand Slam.
"Eu nu trişez pentru a câştiga. Prefer să pierd. Poate nu ştii asta", a comentat campioana de 36 de ani.
Al doilea moment de nervozitate maximă a venit în setul secund, când Williams şi-a pierdut serviciul imediat după ce reuşise break-ul, care părea că poate duce meciul în decisiv. Atunci, Ramos a decis ca game-ul următor să înceapă de la 15-0 pentru Osaka, după ce Serena şi-a făcut racheta praf.
Cel mai greu moment a avut loc după ce Serena l-a numit "hoţ" pe portughez. Acesta a penalizat-o cu un game pe americancă, scorul devenind 5-3 pentru Osaka. A fost nevoie de intervenţia supervizorilor pentru a o linişti pe Williams.
Williams a adus acuze de sexism la venirea oficialilor: "Sunt mulţi bărbaţi aici care au spus mai multe lucruri şi pentru că sunt bărbaţi nu au păţit nimic. Nu este corect". Au urmat momente în care Serena a fost surprinsă cu lacrimi în ochi.
Serena Williams nu a scăpat fără pedeapsă, după comportamentul avut în finala de la US Open. Pentru cele trei avertismente primite în duelul cu Naomi Osaka, americanca a primit o amendă de 17.000 de dolari.
Etichete: serena williams , us open , australian open , modificari regulament grand slam-uri , comunicare antrenori jucatori grand slam-uri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...