Meciurile de la Roland Garros au fost întrerupte! Jucătorii au decis ei că nu mai pot continua
31.05.2016, 19:21UPDATE 20:30 Ploaia şi-a făcut din nou de cap la Roland Garros, astfel că organizatorii au decis să reprogrameze toate disputele pentru miercuri. Deja s-a intrat în criză de timp şi sunt şanse minime ca până duminică să se poată termina turneul.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
De notat că decizia organizatorilor a venit după ce Goffin şi Gulbis au discutat şi au decis că nu mai pot continua să joace, deşi oficialii au stăruit pe lângă ei că se poate continua, anunţă presa engleză.
Meciurile din cea de-a 10-a zi a turneului de tenis de la Roland Garros au fost din nou întrerupte, marţi, în jurul orei 17:55 (ora României), din cauza ploii.
Pe Arena Centrală, sârbul Novak Djokovic conducea în momentul întreruperii, cu 3-6, 6-4, 4-1 în faţa spaniolului Roberto Bautista, după 2 ore şi un minut de joc.
Meciurile au fost întrerupte marţi prima dată din cauza ploii, la jumătatea zilei, circa 50 de minute.
Ziua de luni a fost în întregime anulată din cauza intemperiilor. A fost pentru prima dată după anul 2000 când într-o zi nu s-a jucat niciun meci la turneul parizian.
Agerpres
Etichete: roland garros , grand slam , djokovic tenis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...