Meciul revanşei! Halep nu a putut juca la 100% în finala de la Roma, cu Svitolina, dar acum e pregătită să dea totul
05.06.2017, 19:34Simona Halep şi-ar putea lua revanşa în faţa Elinei Svitolina mai curând decât s-ar fi aşteptat. Românca se va duela în sferturile de la Roland Garros cu jucătoarea care a învins-o în finala de la Roma.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Calificată în sferturi la Roland Garros, după un meci fără istoric, scor 6-1, 6-1 cu Suarez Navarro, Halep se va lupta pentru un loc în penultimul act cu Elina Svitolina. Românca are şansa revanşei în faţa ucrainencei clasate pe locul şase mondial. Simona a pierdut finala de la Roma în faţa sportivei care s-a născut acum 22 de ani, la Odessa, după ce s-a accidentat la gleznă în primul set şi a avut de două ori nevoie de îngrijiri medicale.
"Sunt motivată pentru că mi-a părut rău de finala de la Roma, însă sunt sigură că va fi un meci greu. Elina este o jucătoare care practică un tenis foarte bun anul acesta, are titluri, are încredere. Dar şi eu am încredere că pot să câştig", a spus Simona într-o conferinţă de presă.
Jucătoarea care conduce în clasamentul WTA Race a trecut prin mari emoţii în confruntarea cu surpriza compeţiei, Petra Martic. Svitolina s-a impus în faţa croatei de pe locul 290 WTA în decisiv, cu 7-5, după ce a fost condusă cu 5-2. Halep şi Svitolina au câte o victorie în meciurile directe de până acum.
Sfertul de finală Halep - Svitolina se va disputa miercuri şi va putea fi urmărit în format LIVE-TEXT pe digisport.ro.
Etichete: halep , halep svitolina , halep svitolina roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...