Marius Copil, în turul secund al calificărilor de la Roland Garros
16.05.2016, 16:04Marius Copil s-a impus în runda inaugurală a calificărilor la Roland Garros. Ocupant al locului 180 în clasamentul mondial, românul a câştigat, luni, meciul cu japonezul Go Soeda (152 ATP), scor 6-4, 2-6, 6-3.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fără a trece vreodată de faza calificărilor în Openul Franţei, Copil a făcut un meci bun astăzi, reuşind să închidă conturile după o oră şi 50 de minute. Partida a fost extrem de echilibrată, fapt dovedit şi de statistică. Soeda a câştigat mai multe puncte decât românul, 81, comparativ cu 79. Pe durata partidei, Marius a servit 5 aşi şi a comis o dublă greşeală. Copil a câştigat 74% dintre mingile jucate cu primul serviciu şi 40% cu serviciul 2. Arădeanul şi-a pierdut de trei ori serviciul şi a reuşit patru break-uri.
În turul următor, Copil va avea o misiune mai uşoară, cel puţin pe hârtie: el urmează să îl întâlnească pe belgianul Kimmer Coppejans (locul 196 ATP). Acesta a trecut, tot luni, în prima fază a calificărilor, de slovenul Blaz Rola (192 ATP), scor 6-4, 6-2.
- În acest an, românul are 6 victorii şi 4 înfrângeri pe zgură.
Tot luni, Adrian Ungur (31 de ani, locul 204 ATP) va juca împotriva americanului Tim Smyczek (28 de ani, 122 ATP). Partida nu va începe mai devreme de ora 17.00 (ora României). Românul are un bilant de 4 victorii şi 5 înfrângeri pe zgură în acest sezon. Ungur a reuşit o singură dată în carieră să acceadă pe tabloul principal la Openul Franţei, în 2012 (când a fost eliminat în turul 2).
Turneul de tenis de la Roland Garros este organizat la Paris, în perioada 22 mai-5 iunie, pe zgură, şi este dotat cu premii totale în valoare de 16.008.750 euro.
Pe tabloul principal, sunt deja calificate patru sportive din România, alte trei având şansa să ajungă între cele 128 ca urmare a calificărilor.
Etichete: copil , copil roland garros , roland garros marius copil
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...