Locul 1 nu este totul! Reacția Simonei Halep, după o noapte de reflecție
12.07.2017, 13:09Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală de la Wimbledon, după 7-6, 6-7, 4-6 cu Johanna Konta și a ratat pentru a treia oară șansa de a urca în fotoliul de lider al clasamentului WTA. Sportiva din România nu lasă înfrângerea să o zdruncine și miercuri dimineață, la aproximativ o jumătate de zi distanță de la meciul disputat la Londra, a postat un mesaj plin de optimism.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să știe că adevărata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vârf", scrie în mesajul din imaginea publicată pe contul de Instagram.
Cu o victorie marți seară, Simona ar fi urcat pe primul loc în topul WTA. Angelique Kerber a fost detronată, însă, iar Karolina Pliskova va fi noul lider, după ce se va încheia turneul de la Wimbledon.
A fost a treia șansă a Simonei de a urca pe primul loc. A mai fost la un pas în finala de la Roland Garros (pierdută în fața Jelenei Ostapenko) și la Eastbourne, unde ar fi trebuit să joace finala, dar a fost eliminată de Caroline Wozniacki în sferturi.
Simona Halep (25 de ani) nu a pierdut orice șansă de a deveni lider mondial. Dacă va juca la BRD Bucharest Open și va câștiga, va urca pe primul loc. Sportiva din România nu știe încă dacă va participa și rămâne de văzut ce decizie va lua în zilele următoare.
Începând din acest an, Digi Sport transmite, în fiecare sezon, ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE, 55 de turnee WTA.
Etichete: simona halep , simona halep wimbledon , halep wimbledon , halep mesaj , halep lider , halep wta lider
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...