Foto La doar 23 de ani, Bianca Andreescu a suferit o transformare radicală! Și-a lăsat fanii ”cu gura căscată”: ”Cine ești?”
articol scris de Digi Sport09.02.2024, 16:07
Bianca Andreescu (23 de ani, 144 WTA) nu a mai jucat un meci oficial din august 2023 și, recent, i-a surprins pe cei peste 730.000 de urmăritori pe care-i are pe rețelele sociale.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bianca Andreescu i-a surprins pe fanii săi: ”Nu trebuie să iei în seamă răutățile”
Sportiva canadiană cu origini românești, campioană la US Open 2019, se recuperează după accidentarea suferită la Montreal, în meciul cu Camila Giorgi, și și-a anunțat revenirea pe teren în primăvara acestui an. Până atunci, Bianca Andreescu a participat la evenimentul NHL All Star și i-a lăsat pe fanii săi ”cu gura căscată”.
Galerie Foto
Sportiva a postat mai multe fotografii în care părea transformată radical. Nu este clar dacă a apelat la o intervenție chirurgicală sau doar a fost supusă unor tratamente estetice, însă internauții au reacționat prompt.
”Ce ți-ai făcut la față?”, ”Cine ești? Unde e Bianca Andreescu?”, ”Erai așa de frumoasă!”, ”Nu ai nevoie de botox” sau ”Este de neiertat ceea ce ți-ai făcut la față”, au fost doar câteva dintre reacții. Desigur, au existat și persoane care i-au luat apărarea Biancăi: ”Ce oameni nepoliticoși”, ”Ești foarte frumoasă oricum” sau ”Nu trebuie să iei în seamă răutățile. Important este să te simți tu bine în pielea ta”.
- 4 este cea mai bună poziție ocupată de Bianca Andreescu în clasamentul WTA (2019).
- 3 titluri WTA are în palmares Bianca Andreescu.
- 8.955.897 de dolari a câștigat Andreescu din tenis.
Bianca Andreescu: ”Când vin în România sunt foarte fericită”
Chiar dacă a plecat din România la o vârstă fragedă, jucătoarea de tenis a rămas atrasă de țara noastră și a dezvăluit că se bucură de fiecare moment trăit aici.
Totodată, Bianca Andreescu a vorbit și despre felurile de mâncare preferate din România.
"Mă bucur foarte mult să văd românii peste tot pe unde mă duc. În America, în Asia, în Europa. Pentru mine, asta înseamnă foarte mult. Părinții mei sunt români, eu am început tenisul în România, chiar în Pitești. Părinții s-au născut în Vâlcea și pentru mine este foarte minunat.
Acasă pentru mine este Monaco, dar în sufletul meu este România, pentru că părinții mei sunt aici. Am făcut școala aici, de la 7 la 9 ani. A fost greu, pentru că eu m-am născut în Canada, acolo m-am născut.
Când vin în România sunt foarte fericită, pentru că îmi văd familia, îmi văd cățeii. Îmi place și mâncarea românească sarmale, mămălingă cu brânză, gogoși", a spus Bianca Andreescu, într-un interviu pentru Digi24.
Etichete: wta , bianca andreescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...