Video Kyrgios, eliminat de la Toronto de un jucător de 17 ani, de pe locul 370 ATP!
26.07.2016, 13:43Un jucător clasat pe locul 370 mondial a reuşit surpriza în runda de debut de la Rogers Cup. Canadianul Denis Shapovalov, câştigătorul turneului de juniori de la Wimbledon din acest an, l-a eliminat pe australianul Nick Kyrgios.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Canadianul în vârstă de de 17 ani a câştigat primul set în tie-break, acolo unde s-a impus cu 7-2, după ce a condus cu 5-0. Kyrgios, numărul 19 ATP, a egalat situaţia cu 6-3 în actul secund, dar Shapovalov a tranşat decisivul cu 6-3 şi îl va întâlni în turul al doilea de la Toronto pe Grigor Dimitrov.
La rândul, său, jucătorul din Bulgaria a avut emoţii în confruntarea cu Yuichi Sugita. Japonezul de pe locul 107 ATP a câştigat primul set cu 7-5, însă Dimitrov a revenit şi şi-a adjudecat în tie-break actul secund. Bulgarul a găsit resursele necesare pentru victorie şi s-a impus cu 6-4 în decisiv.
Duelul croat dintre Borna Coric şi Ivan Dodig a fost câştigat de tânărul de 19 ani. Coric, numărul 53 mondial, s-a impus în 3 seturi, 5-7, 6-4, 6-2, după două ore şi 25 de minute.
Gilles Muller a avut emoţii cu Dmitry Tursunov doar în primul set, decis la tie-break, după care jucătorul din Luxemburg s-a dezlănţuit şi a câştigat al doilea set cu 6-1.
În turul secund s-a calificat şi Sam Querrey, care s-a impus cu 7-6, 6-4 în faţa canadianului Frank Dancevic.
Turneul ATP de la Toronto se desfășoară în perioada 25-31 iulie și este transmis ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE pe Digi Sport 2.
Etichete: tenis toronto , surpriza kyrgios , shapovalov kyrgios , tenis shapovalov kyrgios , shapovalov kyrgios digi sport , video shapovalov kyrgios , shapovalov kyrgios surpriza , shapovalov kyrgios toronto , shapovalov kyrgios atp toronto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...