Jackpot! Suma încasată de Sorana Cîrstea după calificarea în turul 3 la WTA Miami! Cu cine va juca pentru un loc în optimi
articol scris de Digi Sport23.03.2024, 23:13
Sorana Cîrstea (33 de ani, 24 WTA) s-a impus fără drept de apel în partida cu Sloane Stephens (31 de ani, 41 WTA) din turul 2 al turneului WTA de la Miami, scor 6-2, 6-1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sorana Cîrstea - Daria Kasatkina, în turul 3 al turneului WTA de la Miami
Galerie Foto
În ciuda faptului că meciul s-a întins pe durata a două zile din cauza ploii care a dat peste cap programul de la Miami, Sorana și-a păstrat concentrarea și nu i-a dat nicio șansă adversarei sale, pe care o mai întâlnise de două ori în acest an (un succes și o înfrângere).
Grație acestei victorii, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 59.100 de dolari (54.600 de euro) și 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va întâlni pe Daria Kasatkina (26 de ani, 11 WTA). Rusoaica a avut un prim tur liber, la fel ca sportiva din România, iar în runda a doua a profitat de abandonul americancei Claire Liu, la scorul de 6-0, 1-0.
Va fi a patra confruntare directă dintre cele două. Cîrstea s-a impus o singură dată, în timp ce Kasatkina are două succese, ultimul în februarie 2024, 6-2, 6-0, la Abu Dhabi.
- 8 este cea mai bună clasare a Dariei Kasatkina în clasamentul WTA (2022).
- 6 titluri WTA are în palmares Kasatkina.
- 11.249.094 de dolari a câștigat din tenis Daria Kasatkina.
Daria Kasatkina, ieșire fără precedent
Galerie Foto
În urmă cu câteva luni, Daria Kasatkina a avut un discurs extrem de dur, nemulțumită de lucrurile pe care trebuie să le îndure pentru a juca tenis.
”Am ajuns la Master și nu m-am putut întâlni cu ei (n.r. cu organizatorii) decât la aeroport. Nu s-a putut în altă parte. Aseară am jucat la Tokyo și a fost imposibil să iau un zbor de seară. Așa că a trebuit să plec a doua zi, la 10:00. Trebuia să ajung devreme pentru că joc iar mâine.
Sincer, sunt obosită. Meciurile de tenis sunt cele mai simple lucruri pe care trebuie să le fac. Restul, o mizerie absolută. Nu mai pot cu făcutul de bagaje și călătoritul. Toate avioanele, plimbatul continuu...
Nu poți discuta cu oameni din alte țări, trebuie să schimbi mereu paturile, să împachetezi și să despachetezi întruna. Sunt sătulă.
Corpul meu deja îmi spune să mă opresc. Pentru a treia oară într-o singură lună am dureri în gât și, în general, o stare de rău. Din punct de vedere logistic, nu există un sport mai prost decât tenisul. E o mizerie absolută”, a transmis Daria Kasatkina, potrivit Corriere dello Sport.
Etichete: sorana cirstea , wta miami , cirstea stephens , cirstea kasatkina , turul 3 miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...