Irina Begu va redeveni a doua jucătoare a României, după parcursul impresionant de la BRD Bucharest Open
23.07.2017, 11:10Calificată în finala de la BRD Bucharest Open, Irina Begu va urca cel puțin 14 poziții în clasamentul în clasamentul WTA, urmând să redevină a doua jucătoare a României, după Simona Halep.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Begu, care a început săptămâna pe locul 58, urmează să urce până pe 44, depășindu-le astfel pe Sorana Cîrstea (eliminată în primul tur la București de Ana Bogdan) și pe Monica Niculescu (care nu a jucat la București, după ce a ajuns până în finala de dublu de la Wimbledon).
În cazul în care va reuși să o învingă pe Julia Goerges în finala de la BRD Bucharest Open și va câștiga al patrulea titlu WTA, Irina Begu va reveni în Top 40, pe poziția a 38-a. Cea mai înaltă clasare a româncei de aproape 27 de ani a fost locul 22, pe care s-a regăsit în urmă cu aproape un an, în luna august.
De partea cealaltă, Goerges este sigură de revenirea între primele 40 de jucătoare ale lumii, iar, dacă va câștiga turneul bucureștean, va urca pe 37, asta dacă Kristyna Pliskova nu se va impune în finala ITF-ului de la Olomouc, în care o are ca adversară pe americanca de 22 de ani, născută în Croația, Bernarda Pera.
Învinsă chiar de Julia Goerges în semifinale, la BRD Bucharest Open, Ana Bogdan se va regăsi, începând de luni, pe cea mai bună poziție din carieră. Românca de 24 de ani va urca patru locuri, până pe 104. Până acum, cea mai înaltă treaptă ocupată de ea a fost 105.
Sfert-finalistă la București, Alexandra Dulgheru va urca și ea poziții importante în ierarhia WTA. Ea va face un salt de 76 de locuri, până pe 218.
Finala de la BRD Bucharest Open, Julia Goerges - Irina Begu va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 2, duminică, de la 17:00.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: wta , irina begu , alexandra dulgheru , clasament , julia goerges , ana bogdan , brd bucharest open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...