Irina Begu, emoţionată după victoria de la BRD Bucharest Open: "Nu-mi vine să cred că trofeul e al meu"
23.07.2017, 20:07Irina Begu a păstrat trofeul BRD Bucharest Open în România. După succesul obţinut anul trecut de Simona Halep, jucătoarea de 26 de ani a cucerit titlul la ediţia din acest an, la capătul unui parcurs perfect, în care nu a pierdut vreun set.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În ultimul act, Begu, cap de serie numărul 7, s-a impus cu 6-3, 7-5 în faţa favoritei numărul 3, Julia Georges. La final, românca a recunoscut că nu se aştepta să câştige titlul, primul al său pe zgură.
"Când, în urmă cu o lună, a venit Cătălina Cristea să mă întrebe ce părere am despre acest trofeu, nu m-am gândit că azi îl voi ţine în mână. Sunt foarte fericită, dar încă nu-mi vine să cred că este al meu.
Vă mulţumesc că mi-aţi fost alături. Vreu să o felicit pe Julia. Îi doresc succes în restul sezonului, este o jucătoare bună şi sigur va câştiga nişte turnee.
Îi mulţumesc, de asemenea, echipei mele. În ultimele două luni, am muncit foarte mult. Chiar dacă începutul sezonului nu a fost foarte bun, am muncit foarte mult, Fără ei nu aş fi putut câştiga acest turneu", a declarat Begu, evident emoţionată.
Irina speră ca turneul de la Bucureşti să fie organizat şi în anii următori şi a promis că în 2018 va reveni să-şi apere titlul.
"Acest turneu e foarte important pentru noi, aşa cum spuneau domnii George Cosac şi Dumitru Hărădau. Sper să-l avem la Bucureşti pentru încă mulţi ani. Ne vedem la anul", a spus cea care, de săptămâna viitoare, va urca în Top 40 mondial.
Etichete: irina begu , turneu wta , wta bucuresti , brd bucharest open , julia georges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...