Ion Ţiriac dă lovitura cu un super-proiect! "Am discutat cu doamna primar, suntem aproape de înţelegere"
12.05.2019, 13:35În ultima perioadă, Ion Ţiriac a ameninţat că va muta turneul de tenis de la Madrid, autorităţile din capitala Spaniei nesprijindindu-l suficient. Părţile au ajuns în cele din urmă la un acord, iar miliardarul român are de gând să construiască o arenă superbă, de peste 10.000 de locuri.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Ion Țiriac va câștiga 35 de milioane de euro în următorii 10 ani. Fostul jucător de tenis a ajuns la un acord cu autoritățile din Madrid pentru a menține turneul în capitala Spaniei. Astfel, fostul mare jucător va încasa 3.5 milioane de euro pe an, în următorul deceniu. O întâlnire a avut loc încă de luna trecută la sediul primăriei din Madrid, între autorități și cei care reprezintă turneul patronat de omul de afaceri român.
Într-un interviu pentru El Pais, cel mai bogat român a vorbit despre investiţiile pe care le va face, astfel încât turneul să beneficieze de o nouă arenă ultra-modernă.
"Am discutat cu doamna primar și suntem aproape să ajungem la o înțelegere. Arena ar fi amplasată în preajma unui lac. Ar trebui secată o parte din el, dar terenul aparține primăriei. Municipalitatea nu are banii necesari pentru construcție și ne-a cerut nouă asta. Suntem tentați să acceptăm, dacă avem siguranța că turneul va continua la acest nivel încă 10 ani. Ne-am amortiza o parte din investiție, nici vorbă de profit”, a explicat Țiriac, pentru El Pais.
Ce promiseseră iniţial autorităţile
Oficialităţile din oraşul spaniol s-au angajat să construiască inclusiv o nouă arenă, aşa cum le-a cerut Ţiriac. Deşi omul de afaceri voia un stadion cu 10.000 de locuri, noua arenă urma să aibă o capacitate de 7.500 de spectatori. Şi nu ar fi avut terenul acoperit, aşa cum îşi dorea Ţiriac. De vină sunt costurile, care astfel ar fi fost ţinute în margini acceptabile.
În noul context, în care Ţiriac va obţine terenul de lângă lac pentru construcţia stadionului, acesta va fi unul care va beneficia de toate facilităţile. Va fi ultra-modern, concurând cu celebrele arene de tenis din SUA sau Australia.
"Eu și Manuela Carmena, primarul Madridului, avem o relație excepțională. Din nefericire, sunt unele persoane în jur care nu sunt pe aceeași lungime de undă. Uitați, eu nu sunt un mare lider, sunt o persoană normală, respect pe toată lumea, dar am nevoie să mă simt și eu respectat, OK?
Orașul Madrid merită să aibă în continuare un turneu de asemenea anvergură. Spania merită, a dat în ultimii 25 de ani mai mulți câștigători decât orice altă țară. Un turneu de Master 1000 nu poate însă funcționa dacă nu plusezi de la an la an. Jucătorii vor premii mai mari, dar pretențiile nu le pot fi satisfăcute. Turneul nostru a fost numărul 1 în ultimii ani, dar nu mai putem ține pasul cu Indian Wells, cu banii pompați de Oracle. Nu putem dubla prețul biletelor, dar putem construi o arenă nouă, mai încăpătoare. Madridul are nevoie de un teren de 10.000 de locuri”, a mai declarat Ion Țiriac.
Etichete: ion tiriac , wta madrid , ion tiriac madrid , arena noua madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, sâmbătă, că a revocat ordinul dat trupelor sale de a nu...