Ilie Năstase crede că Legea Sportului nu este deloc utilă: "Trebuie să-i dăm foc şi să avem o lege nouă"
19.12.2019, 11:19Ilie Năstase a găsit motivul pentru care sportul românesc traversează o perioadă mai puţin fastă - fostul mare tenismen crede că este nevoie de un demers politic, iar parlamentarii trebuie să adopte o nouă Lege a Sportului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Trebuie schimbată Legea Sportului. E foarte greşită. Nu se poate sponsoriza nimic, nu se poate lua niciun ban, trebuie schimbată complet de la zero şi amendamentele sunt proaste. Trebuie să-i dăm foc şi să avem o lege nouă ca în orice ţară civilizată.
Trebuie luată o Lege a Sportului din Franţa, Italia. Am stat 40 de ani în Franţa, acolo este un prieten care aduce la Federația de Fotbal peste 500 de milioane de euro. Doar la fotbal! Noi suntem morți. Degeaba zice Mircea Lucescu că vom face. Nu reușim nimic dacă nu schimbăm Legea Sportului," a declarat Ilie Năstase.
Şi situaţia de la Federaţia Română de Tenis este gravă din cauza unui litigiu ivit după alegeri. Forul prezidat de Ion Ţiriac nu mai primeşte bani din februarie din cauza unei acţiuni în instanţă care contestă alegerea omului de afaceri în funcţie.
"Avem număr 1 mondial, deci înseamnă că e bine, dar nu avem buget de 2-3 ani pentru ceilalţi copii. Cei care fac performanţă se pot descurca, dar copiii nu. Ţiriac a încercat să deblocheze această situaţie, normal că nu poate băga bani de la dânsul. Sportul nu e o prioritate în ţara asta, dacă nu investim în sport vom investi însă în sănătate de 10 ori mai mult!," a mai spus unul din puţinii jucători de tenis din istorie cu peste 100 de titluri în palmares.
Avertismentul lui Ion Țiriac: ”Tenisul e cam singurul sport de la noi cu șanse de medalii la Olimpiadă!”
Ion Țiriac vrea să se țină de promisiune și să schimbe în bine tenisul românesc. Mai mult, magnatul spune că tenisul este cam singurul sport românesc al momentului ce are șanse de a lua o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din vara anului viitor, 2020.
"Acum trebuie să vedem cum mergem mai departe.Tenisul este astăzi al doilea sport în Europa. Trebuie să punem lucrurile la punct și nu cu mai puțînă mândrie. Știți cine suntem noi în ultimii 50 de ani? Păi avem numărul 1 la băieți și numărul 1 la fete. Sunt foarte puține țări care au așa ceva.
Spuneți-mi și mie cine a avut numărul 1 la fete și la băieți în ultimii 30 de ani? Noi am avut toate treburile astea, am avut 3 finale de Cupa Davis. Și acum e unul dintre puținele sporturi, din păcate, care are șanse la o medalie la Jocurile Olimpice de anul viitor.
Și mititica asta finanțare, nici asta nu am avut-o pentru că nu suntem legali. Nu știu când o să mai fiți legali", a mai spus Ion Țiriac.
Etichete: ion tiriac , ilie nastase , legea sportului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...