News Alert Ilie Năstase a fost suspendat până în 2020! Amenda pe care a luat-o și vestea bună primită
21.07.2017, 15:45Federația Internațională de Tenis a dat vineri verdictul în cazul lui Ilie Năstase, după scandalul de la meciul dintre România și Marea Britanie, din Fed Cup.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"Ilie Năstase este suspendat din orice rol oficial în competiţiile ITF pe echipe sau în cele individuale de sub egida ITF până la 31 decembrie 2020", este comunicatul celor de la ITF, potrivit doartenis.ro.
În plus, Năstase, care a fost amendat cu 10.000 de dolari, nu va putea asista nici măcar ca spectator la competițiile organizate de ITF, până pe 31 decembrie 2018.
Fostul mare jucător de tenis al României poate însă asista la turneele de Grand Slam, asta deoarece acestea nu sunt incluse în jurisdicția ITF.
Ilie Năstase, dar și Federaţia Română de Tenis, pot face apel la TAS, în termen de 21 de zile.
Comunicatul publicat pe site-ul ITF, conform tenisite.info:
Juriul de Adjudecare (compus din membrii numiţi de către Comitetul Director al ITF) a ajuns la o decizie în cazul căpitanului nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase:
Domnul Năstase a fost găsit vinovat de încălcarea articolelor a.ii.a, a.iii.a, a.iii.b, a.iv.c şi a.v.b din Codul de Conduită al Fed Cup, parte a Regulamenului ITF pentru Fed Cup, la evenimentele petrecute în timpul partidei România – Marea Brtianie, din aprilie, de la Constanţa:
Concret:
- Domnul Năstase a făcut un comentariu complet nepotrivit şi insensibil din punct de vedere rasial despre copilul nenăscut al Serenei Williams, încălcând articolul a.v.b
Domnul Năstase a făcut avansuri de natură sexuală la adresa lui Anne Keothavong, căpitanul Marii Britanii, încălcând articolul a.iv.c
- Domnul Năstase a făcut comentarii abuzive şi ameninţătoare la adresa unui membru al presei acreditate, încălcând articolul a.iii.b
- Domnul Năstase a făcut comentarii abuzive şi ameninţătoare la adresa oficialilor întâlnirii şi la adresa membrelor echipei Marii Britanii, a refuzat să părăsească terenul şi a interferat cu bună ştiinţă cu membrii echipei adverse, încălcând articolele a.ii.a, a.iii.a, a.iii.b and a.v.b.
Tribunalul Independent i-a impus următoarele sancţiuni Domnului Năstase:
- Domnul Năstase este suspendat de la îndeplinirea oricărei funcţii oficiale (căpitan de echipă şi nu numai) în toate competiţiile oficiale de sub egida ITF individuale sau de echipă şi competiţii din circuitul ITF de la 23 aprilie 2017 (data suspendării provizorii) până la 31 decembrie 2020.
- Domnului Năstase i se va interzice accesul şi nu va fi acreditat în circuitele enumerate mai sus până la 31 decembrie 2018. Turneele de Mare Şlem nu sunt incluse în sancţiune, căci se dispută în afara jurisdicţiei ITF.
- Domnul Năstase este amendat cu suma de 10.000 USD.
- Domnul Năstase şi Federaţia Română de Tenis au câte 21 de zile pentru a ataca decizia cu apel la un Tribunal Independent.
Românul are în palmares două trofee de Grand Slam - la US Open, în 1972, şi la Roland Garros, în 1973. Năstase a mai jucat o finală la Wimbledon şi a câştigat Turneul Campionilor de patru ori.
Ilie Năstase a fost în centrul unor incidente negative cu ocazia meciului de Fed Cup dintre Romania și Marea Britanie, care a avut loc în luna aprilie a acestui an. După ce la conferinta de presă de dinaintea meciului a avut o remarcă rasistă la adresa viitorul copil al Serenei Williams, Năstase a jignit-o pe Johanna Konta, în timpul meciului cu Sorana Cîrstea.
Etichete: ilie nastase , nastase tenis , nastase suspendare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...