Iga Swiatek, OUT! Simona Halep, favorita specialiștilor la WTA Toronto. Programul sferturilor și transmisiunile
articol scris de Digi Sport12.08.2022, 10:48
Iga Swiatek, numărul unu mondial, a fost învinsă de brazilianca Beatriz Haddad Maia, cu 6-4, 3-6, 7-5, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Iga Swiatek, OUT de la Toronto
Swiatek a suferit astfel a doua sa înfrângere în ultimele patru meciuri jucate, după ce s-a oprit în sferturi la Varşovia.
Poloneza a încheiat la începutul lunii iulie o serie de 37 de meciuri câştigate la rând şi şase titluri cucerite, la Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma şi Roland Garros.
Swiatek a fost descrisă de AFP ca fiind ''fără idei, cu un joc dereglat şi doar cu combativitatea amintind de valoarea sa''. Poloneza a comis nu mai puţin de 9 duble greşeli, suferind mult la serviciu, una dintre principalele sale arme.
În sferturi, brazilianca Haddad Maia o va întâlni pe Belinda Bencic, campioana olimpică en titre, care nu i-a lăsat nicio şansă spaniolei Garbine Muguruza (6-1, 6-3).
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu s-a oprit şi ea în optimi, învinsă în trei seturi de chinezoaica Qinwen Zheng, cu 7-5, 5-7, 6-2.
Simona Halep, favorita bookmakerilor la Toronto
După eliminarea Igăi Swiatek, specialiștii consideră că Simona Halep are cele mai mari șanse de a se impune la WTA Toronto.
Halep a câştigat de două ori Openul Canadei, care se dispută alternativ la Montreal şi Toronto, de fiecare dată impunându-se când competiţia a avut loc la Montreal (2016, 2018). De asemenea, are şi o finală jucată în Canada, în 2015, chiar la Toronto.
Cotele de la WTA Toronto, înainte de sferturile de finală:
- Simona Halep - 2,5
- Belinda Bencic - 3
- Cori Gauff - 4,5
- Jessica Pegula - 5
- Karolina Pliskova - 10
- Qinwen Zheng - 15
- Beatriz Haddad Maia - 15
- Yulia Putintseva - 20
WTA Toronto - optimi:
- Beatriz Haddad Maia (Brazilia) - Iga Swiatek (Polonia/N.1) 6-4, 3-6, 7-5
- Belinda Bencic (Elveţia/N.12) - Garbine Muguruza (Spania/N.8) 6-1, 6-3
- Karolina Pliskova (Cehia/N.14) - Maria Sakkari (Grecia/N.3) 6-1, 6-7 (9/11), 6-3
- Qinwen Zheng (China) - Bianca Andreescu (Canada) 7-5, 5-7, 6-2
- Jessica Pegula (SUA/N.7) - Camila Giorgi (Italia) 3-6, 6-0, 7-5
- Yulia Putintseva (Kazahstan) - Alison Riske-Amritraj (SUA) 6-3, 7-5
- Cori Gauff (SUA/N.10) - Aryna Sabalenka (Belarus/N.6) 7-5, 4-6, 7-6 (7/4)
- Simona Halep (România/N.15) - Jil Teichmann (Elveţia) 6-2, 7-5
WTA Toronto - sferturi, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2:
- Simona HALEP (ROU) - Coco GAUFF (USA), 20:00 / Digi Sport 2
- Jessica PEGULA (USA) - Yulia PUTINTSEVA (KAZ), Digi Sport 2
- Beatriz HADDAD MAIA (BRA) - Belinda BENCIC (SUI), nu înainte de 02:00 / Digi Sport 2
- Karolina PLISKOVA (CZE) - Qinwen ZHENG (CHN), Digi Sport 2
Etichete: wta toronto , beatriz haddad maia , iga swiatek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...