Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au oprit în sferturile de la US Open. Înfrângere în două seturi cu francezii
08.09.2015, 21:38Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer, a treia favorită, s-a oprit în sferturile probei de dublu de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cei doi au pierdut în două seturi, 6-7, 4-6, disputa cu perechea franceză Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, după o oră şi 33 de minute, în care Tecău şi Rojer şi-au pierdut serviciul în două rânduri.
În primul set, cele două perechi au mers cap la cap fără break până la 6-6, iar Tecău și Rojer au început perfect tiebreakul: 1-0 pe serviciul advers. Au urmat însă o serie de puncte jucate perfect la fileu de francezi, care au făcut 5-1 și nu au mai pierdut controlul manșei.
În setul doi, Mahut și Herbert au făcut break din primul game și apoi au controlat ostilitățile până la rebreak-ul românilor. Din păcate, însă, cei doi și-au pierdut iar serviciul, s-a făcut 5-4 și francezii au servit cu succes pentru încheierea partidei.
Totuşi, pentru accederea în sferturile de la New York, campionii de la Wimbledon şi-au asigurat un cec de 67.675 dolari şi 360 de puncte ATP. Tecău nu a reuşit astfel să îşi depăşească cea mai bună performanţă de la Flushing Meadows.
Dacă s-ar fi calificat în semifinale, Horia Tecău putea evolua împotriva lui Florin Mergea. Românul, alături de Rohan Bopanna (capi de serie 6) se vor duela în sferturi cu cuplul Dominic Inglot/Robert Lindstedt.
Etichete: horia tecau , us open , tecau eliminat , tecau rojer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...