Breaking News Haos la meciul României de Fed Cup! Ilie Năstase, dat afară din arenă și suspendat!
22.04.2017, 15:11UPDATE Ora 15:30: Ilie Năstase a fost suspendat pentru întreaga primă zi a meciului dintre România și Marea Britanie și măsura ar putea fi luată și pentru duminică. ITF va lua o decizie în orele următoare.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Întrebat ce i-a zis Năstase, arbitrul a lăsat de înțeles că injuriile la adresa lui au fost și mai grave decât cuvintele aduse jucătoarelor: "Nu știți ce mi-a spus mie".
Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, i-a luat apărarea căpitanului nejucător al României: "Suntem o națiune mică și, după părerea lor, trebuie să plecam capul. Vom lupta până la capăt".
Galerie Foto
VIDEO Momentul în care Ilie Năstase a fost evacuat din arenă
VIDEO Sorana Cîrstea - Johanna Konta. Presiunea pusă de britanici și-a spus cuvântul în privința lui Ilie Năstase, care nu a terminat în incinta arenei meciul dintre Sorana Cîrstea și Johanna Konta, al doilea din întâlnirea România - Marea Britanie, din play-off-ul de menținere / promovare în Grupa Mondială 2 a Fed Cup.
La 2-1 pentru Sorana Cîrstea în cel de-al doilea set (după ce Konta l-a câștigat pe primul), Ilie Năstase a fost eliminat de pe bancă și nu a fost lăsat să rămână nici măcar în tribună, fiind escortat în afara arenei de oamenii de ordine.
"Ilie, o trimitem pe Monica, altfel ne scoate de pe teren", a strigat, din tribună, Alina Tecșor, care a fost căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, înainte ca funcția să fie preluată de Ilie Năstase.
Din câte se pare, ar fi fost vorba de comentarii la adresa arbitrului de scaun, după un schimb mai lung, în timpul căruia căpitanul nejucător al României ar fi vorbit în mai multe rânduri. În plus, a luat și apărarea publicului, acuzat de asemenea de atitudine nesportivă. "Normal că vorbesc, nu suntem la operă!", a spus Năstase, pe un ton nemulțumit.
De asemenea, ar fi folosit un limbaj jignitor la adresa jucătoarelor Marii Britanii. Atunci când arbitrul de scaun i-a atras atenția asupra în acest sens, căpitanul nejucător al României l-ar fi repezit și pe acesta, tot cu o expresie jignitoare.
Apelul Simonei Halep pentru public
După scoaterea din arenă a lui Ilie Năstase, s-a mai jucat un game, înainte ca Johanna Konta să izbucnească în lacrimi. La intervenția arbitrului principal, jocul a fost din nou oprit, iar Simona Halep, din tribună, a făcut un anunț la stația de amplificare a arenei: "În numele echipei, vă rugăm nu mai înjurați, vorbiți frumos, pentru că o să ne descalifice și nu mai putem să facem nimic. Trebuie să respectăm, să avem fair-play și să jucăm... Este doar un meci de tenis și meciul se joacă pe teren. Vă rog frumos să respectați ambele jucătoare și bineînțeles echipa adversă. Vă rog mult", a spus Simona Halep, la microfon.
Motivul oficial pentru întreruperea meciului a fost limbaj ofensator.
VIDEO
Etichete: ilie nastase , video nastase , nastase romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...