Halep și Cîrstea și-au aflat adversarele din primul meci al turneului de la Roma
12.05.2014, 13:20Simona Halep a disputat finala turneului de la Madrid, pierdută în fața Mariei Sharapova (DETALII AICI), însă nu are timp să se odihnească.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Constănțeanca este cotată cu șansa a patra la Roma, turneul la care făcea furori anul trecut și de la care a început ascensiunea ei formidabilă.
Halep va intra direct în turul secund și va juca împotriva americancei Madison Keys. Sportiva de peste Ocean a învins-o în prima rundă pe compatrioata sa, Alison Riske, cu 6-2, 6-2 și a făcut pasul spre runda secundă de la Foro Italico.
Simona a mai jucat o dată cu Madison Keys, iar rezultatul nu a fost unul plăcut - cele două s-au duelat în primul meci de la Sydney, pierdut de Halep în două seturi: 1-6, 4-6 (DETALII ȘI VIDEO AICI).
Românca are de apărat 425 de puncte la Roma după parcursul de excepție de anul trecut: din calificări a ajuns până în semifinale, unde a fost învinsă de Serena Williams.
Cealaltă româncă prezentă pe tabloul principal, Sorana Cîrstea, va juca în turul I împotriva altei americance, Christina McHale, sportivă venită din calificări.
Va fi prima întâlnire dintre cele două jucătoare în circuitul WTA. Ele au o relație bună în afara terenului, iar la Miami s-au distrat împreună la delfinariu, înaintea startului competiției din Florida (DETALII ȘI VIDEO AICI).
Etichete: simona halep , sorana cirstea , jucatoare tenis romania , halep roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...