Halep, performanța carierei la US Open. Adversară de foc pentru calificarea în optimi!
30.08.2013, 19:02Cea mai în formă jucătoare din România, Simona Halep, a rămas singura noastră reprezentantă pe tabloul feminin de la Flushing Meadows.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Halep (locul 19 WTA) s-a calificat în turul III, în timp ce Cîrstea și Dulgheru au fost eliminate în runda a doua, iar Cadanțu, Niculescu și Begu au părăsit întrecerea chiar de la primul meci.
Sâmbătă, constănțeanca speră să încheie în ton pozitiv o lună care a fost de vis pentru ea în circuitul WTA: 10 meciuri din 11 disputate a câștigat Halep în luna august. Singura înfrângere a venit în sferturile de finală de la Cincinnati, în fața Serenei Williams.
Prin calificarea în turul III de la US Open, Halep și-a stabilit cel mai bun parcurs din carieră la ultimul Grand Slam al anului. La ultimele două ediții de la New York, ea fusese eliminată în turul II: în 2011, de Carla Suarez Navarro (după ce trecuse în primul joc de Na Li), iar un an mai târziu de Nadia Petrova (2012).
Pentru a-și îmbunătăți performanța din acest an, Simona va da piept cu rusoaica Maria Kirilenko. Adversara lui Halep este clasată pe locul 17 în lume și și-a adjudecat un titlu în 2013: la Pattaya.
De asemenea, Kirilenko a ajuns până în semifinale la Indian Wells și sferturi de finală la Roland Garros, însă după aceea a intrat într-o criză de formă. La ultimele 3 turnee la care a participat, rusoaica a fost eliminată în primul tur la Wimbledon, turul II la Toronto și în aceeași fază la Cincinnati.
Halep și Kirilenko se vor afla pentru prima dată față în față în circuitul mondial. Cea mai bună performanță a rusoaicei la US Open este calificarea în optimile de finală. Acel lucru se întâmpla în 2011, când a fost eliminată de campioana ediției de atunci, australianca Samantha Stosur.
Simona a demonstrat în ultima lună că poate învinge adversare de renume, repurtând victorii în fața lui Marion Bartoli (campioana de la Wimbledon), Samantha Stosur (campioana US Open 2011 și locul 11 WTA), Petra Kvitova (locul 10) și Caroline Wozniacki (poziția a 8-a în lume).
Pentru accesul în turul III la US Open, Simona are asigurate 160 de puncte WTA și un cec de 93 000 de dolari. În cazul unui succes în fața lui Kirilenko, premiile se măresc la 165 000 de dolari și 280 de puncte în clasamentul mondial.
Etichete: simona halep , grand slam , clasament wta , jucatoare tenis romania , halep us open , us open 2013 , halep 2013 , halep kirilenko , turnee halep 2013
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...