Video Debut excelent al Simonei Halep la Doha, cu numai trei game-uri pierdute contra Ekaterinei Makarova
articol scris de Digi Sport14.02.2018, 14:18
Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat fără emoţii în optimile de finală ale turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.113.000 dolari, miercuri, după 6-3, 6-0 cu rusoaica Ekaterina Makarova.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Halep (26 ani), care a revenit astfel cu dreptul după finala pierdută la Australian Open şi după ce s-a recuperat în urma problemelor de la gleznă, s-a impus într-o oră şi 11 minute în faţa unei adversare de 29 de ani, care ocupă locul 36 în ierarhia mondială.
Deşi a avut probleme la serviciu, punând în teren prima minge doar în 50 la sută din cazuri, Halep a avut procentaje bune la punctele obţinute cu ambele servicii (72%, respectiv 55%).
Halep a început foarte bine şi a condus cu 3-0, iar apoi cu 5-1, dar nu a reuşit să încheie setul imediat, pierzându-şi serviciul, pentru ca Makarova să se apropie la 5-3. Halep a fructificat doar a treia minge de set (6-3), după ce a salvat o minge de break.
Simona a dominat actul secund categoric, după ce a salvat patru mingi de break în game-ul al doilea.
Halep are acum 4-2 cu Makarova în meciurile directe, Simona abandonând la precedenta confruntare, anul trecut, în sferturi la Washington.
Românca şi-a asigurat un cec de 33.750 dolari şi 105 puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe letona Anastasija Sevastova (27 ani, 15 WTA), victorioasă cu 6-4, 6-1 în faţa japonezei Naomi Osaka. Halep are 5-3 cu baltica în confruntările directe, ultimele patru meciuri încheindu-se cu victoriile sale, în minimum de seturi.
UPDATE 16:39 GAME, SET, MECI HALEP! Halep - Makarova 6-3, 6-0. Debut în forţă al Simonei Halep la Doha. Românca a pierdut doar trei game-uri contra rusoaicei Ekaterina Makarova (36 WTA) şi va juca în optimile de finală contra letonei Anastasija Sevastova, a 13-a favorită din Qatar. Halep conduce acum cu 4-2 la capitolul meciuri directe contra Ekaterinei Makarova.
UPDATE 16:35 Halep - Makarova 6-3, 5-0. Încă un break al Simonei Halep, care va servi pentru calificarea în optimile de finală de la Doha.
UPDATE 16:28 Halep - Makarova 6-3, 4-0. Un nou game solid al româncei, care a pierdut un singur punct.
UPDATE 16:25 Halep - Makarova 6-3, 3-0. Al doilea break al Simonei Halep din acest set. Românca se îndreaptă spre calificarea în optimile de finală.
UPDATE 16:20 Halep - Makarova 6-3, 2-0. Simona Halep a salvat trei mingi de break şi s-a distanţat în setul al doilea.
UPDATE 16:12 Halep - Makarova 6-3, 1-0. Românca a început cu break la 0 al doilea set al partidei din turul secund al turneului WTA de la Doha.
STATISTICA PRIMULUI SET
UPDATE 16:08 SET HALEP! Halep - Makarova 6-3. Simona Halep s-a impus în primul set după un game extrem de disputat, în care a fructificat a treia minge de set de care a avut parte.
UPDATE 16:01 Halep - Makarova 5-3. Al doilea game consecutiv câştigat de Ekaterina Makarova.
UPDATE 15:57 Halep - Makarova 5-2. Re-break al rusoaicei, care rămâne în joc în primul set.
UPDATE 15:53 Halep - Makarova 5-1. Încă un break al numărului 2 mondial, care va servi pentru câştigarea primului set.
UPDATE 15:48 Halep - Makarova 4-1. Game perfect al româncei, câştigat la 0 după ce a servit doi aşi. Makarova a solicitat intervenţia antrenorului.
UPDATE 15:46 Halep - Makarova 3-1. Primul game al rusoaicei, venit după ce Simona Halep egalase de la 0-40.
UPDATE 15:42 Halep - Makarova 3-0. Simona s-a desprins în primul set după al doilea game în care s-a impus la 30 pe propriul serviciu.
UPDATE 15:38 Halep - Makarova 2-0. Simona Halep a reuşit break-ul după ce a profitat de a treia şansă de a se impune pe serviciul rusoaicei.
UPDATE 15:31 Halep - Makarova 1-0. Simona Halep s-a impus pe propriul serviciu după ce a revenit de la 0-30.
UPDATE 15:25 Partida dintre Simona Halep şi Ekaterina Makarova va începe în câteva secunde.
UPDATE 15:10 Petra Kvitova a învins-o pe Agnieszka Radwanska, scor 6-7, 6-3, 6-4, în partida de dinaintea meciului Simonei Halep cu Ekaterina Makarova. Jocul româncei va începe în jurul orei 15.30.
UPDATE 14:55 Meciul dintre Radwanska şi Kvitova a intrat în setul decisiv. Scorul este 7-6, 3-6, 3-3, astfel că meciul Simonei Halep va începe, cel mai probabil, în jurul orei 15.30.
UPDATE 14:18: Partida Simona Halep - Ekaterina Makarova, programată pentru ora 14:00, va începe în jurul orei 15:00, în direct la Digi Sport 1. Întâlnirea se va disputa după duelul Radwanska - Kvitova, al cărui scor în acest moment este 7-6, 2-5.
Simona Halep - Ekaterina Makarova e în direct pe Digi Sport 1, miercuri, nu înainte de ora 14:00, la turneul de la Doha. Alte trei românce - Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Mihaela Buzărnescu - evoluează în aceeaşi zi la competiţia din Qatar, în direct pe posturile noastre.
După accidentarea suferită la Australian Open, în partida din turul 1, cu Aiava, Halep a avut nevoie de o perioadă de pauză. Chiar dacă a ajuns, eroic, până în finala turneului de la Antipozi, sportiva noastră ar fi riscat mult dacă nu se recupera cum trebuie. Ea a urmat o terapie revoluţionară la Cluj şi a zburat spre Doha fără să aibă garanţia că medicii îşi vor da ok-ul pentru a evolua. În cele din urmă, totul a fost în regulă, astfel că Simona va fi miercuri pe teren, în turul secund (a avut "bye" în manşa inaugurală), contra Ekaterinei Makarova.
"Mă bucur să fiu din nou la Doha, însă nu pot să spun 100% cum e piciorul pentru că nu am mai jucat meci oficial. Eu mă simt pregătită, o să intru în teren ca să joc meciul și ca să îl câștig, dar vedem mâine. În 2014 am câștigat acest turneu, mi-a plăcut de fiecare dată când am jucat aici. E o atmosferă plăcută, vremea e plăcută, sper ca și anul acesta să fac o treabă bună”, a spus Halep, într-un interviu exclusiv acordat corespondentului Digi Sport, Gabriel Morariu.
Halep are 3-2 în duelurile directe cu Makarova, în faţa căreia a pierdut categoric în sferturile Australian Open 2015 (4-6, 0-6) şi anul trecut, în sferturi la Washington, unde jucătoarea noastră s-a retras în setul al treilea. Constănţeanca de 26 de ani s-a impus în sferturi la New Haven, în 2013 (6-1, 7-6), în aceeaşi fază la Dubai, în 2015 (6-3, 1-6, 7-5) şi în 16-imi la Indian Wells, în 2016 (6-2, 6-4).
Halep LIVE VIDEO Doha: Primul meci "sub Nike"
Numărul doi mondial va purta în confruntarea de miercuri pentru prima oară într-un meci oficial echipamentul noului sponsor tehnic, Nike.
”Pot să spun că sunt un pic emoționată. E o realizare destul de mare faptul că am semnat cu așa firmă mare, însă sunt obișnuită ca atunci când intru pe teren să uit de emoții. Va fi un moment special, cu siguranță”, a spus Halep, în exclusivitate pentru Digi Sport.
- Simona Halep (26 de ani) va primi aproximativ două milioane de dolari pe an din partea companiei americane care de acum îi asigură și ținutele de joc și de antrenament.
- Simona a intrat astfel în echipa din care fac parte Serena Williams, Maria Sharapova, Rafael Nadal sau Roger Federer.
- Actualul număr doi mondial a întrerupt colaborarea cu Adidas la finalul anului 2017, după ce gigantul german a refuzat să îi mărească contractul la două milioane de euro anual, cât voia Simona. Ea câştiga din acel parteneriat un milion de euro/an.
Halep LIVE VIDEO Doha: Miza primului loc WTA
În duelul pentru primul loc mondial, diferenţa dintre Halep şi Wozniacki e următoarea: Simona nu are de apărat niciun punct în luna februarie, în timp ce Wozniacki pierde din start 305 puncte WTA, ea anunţând că nu participă la Dubai.
În acest moment, Simona Halep și Caroline Wozniacki sunt despărțite în clasamentul WTA de 349 de puncte. Liderul are de apărat la Doha 585 de puncte WTA, iar Halep are șanse mari să revină pe primul loc în topul WTA încă din această lună, în funcție și de parcursul pe care cele două îl vor avea la competiţia din Qatar.
Condiţia pentru ca reprezentanta noastră să fie în cărţi pentru fotoliul de lider este să atingă cel puţin sferturile la Doha. Odată ajunsă acolo, ea are nevoie să ajungă cu un tur mai departe decât "Caro".
Halep LIVE VIDEO Doha: Fără Cahill
Simona nu se va putea baza pe îndrumarea lui Darren Cahill, care nu se va afla alături de româncă la Doha şi Dubai. În exclusivitate pentru Digi Sport, marea noastră campioană a dezlegat misterul: australianul este în vacanţă.
În ultimul an, sfaturile şi prezenţa lui Cahill au transformat-o total pe constănţeancă. Ea a devenit mult mai echilibrată şi şi-a regăsit serenitatea în joc. În consecinţă, sportiva noastră a început să îşi asume mai multe riscuri şi să etaleze un joc extrem de spectaculos şi ofensiv. Totuşi, tehnicianul de la Antipozi nu va fi prezent alături de româncă la următoarele două competiţii, lucru care a mirat. Simona a vorbit despre nevoia acestuia de a se relaxa, după o perioadă epuizantă.
"Este în vacanţă, chiar ne-a trimis astăzi o poză de pe barcă, pe apă. Deci el se relaxează şi se simte bine, iar noi suntem la muncă", a glumit Simona, într-un interviu pentru Digi Sport, pentru ca apoi să puncteze: "Dar e o muncă plăcută, Andrei Pavel este cu mine şi avem oarecum echipa completă aici".
Australianul va reveni însă rapid în staff-ul Simonei. O va pregăti pe Halep la Indian Wells (7-18 martie) și Miami (20-31 martie).
De notat că absența lui Cahill a fost cu noroc spre finalul lui 2017. În octombrie, Darren nu a fost prezent la Beijing, acolo unde, sub privirile lui Andrei Pavel, Simona a devenit în premieră numărul unu mondial.
Tot fostul jucător român se va ocupa de Halep și la Doha și Dubai, turnee la care ”Simo” nu a participat în 2017, astfel că ea nu are niciun punct de apărat.
LIVE VIDEO Doha: Alte trei românce în turul secund
Tot miercuri, 14 februarie, va juca și Sorana Cîrstea contra lui Elise Mertens, nu înainte de ora 16:00, tot ÎN DIRECT la Digi Sport. De asemenea, tot mâine este programată și partida dintre Monica Niculescu și Magdalena Rybarikova, nu înainte de ora 17:30, evident ÎN DIRECT la Digi Sport. În fine, ziua româncelor va fi încheiată de Mihaela Buzărnescu, cea care are o misiune grea în fața Jelenei Ostapenko, partidă care va începe nu înainte de ora 19:30, tot ÎN DIRECT la Digi Sport.
Programul româncelor la Doha, turul 2, miercuri, 14 august, ÎN DIRECT la Digi Sport
Simona Halep - Ekaterina Makarova, nu înainte de ora 14:00
Sorana Cîrstea - Elise Mertens, nu înainte de ora 16:00
Monica Niculescu - Magdalena Rybarikova, nu înainte de ora 17:30
Mihaela Buzărnescu - Jelena Ostapenko, nu înainte de ora 19:30
Turneul WTA de la Doha (12 - 17 februarie) este ÎN DIRECT la Digi Sport 2 și LIVE VIDEO pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: halep , halep doha , halep makarova , halep live video , live video halep , halep online , halep makarova doha , halep doha online , turneu doha online , halep makarova online , halep makarova live stream , halep makarova live streaming , live halep doha , halep live doha , halep online doha , meci halep doha , meci halep doha online , halep makarova live online , turneu doha live stream , turneu doha live streaming
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...