Halep, în FINALĂ la Indian Wells! Serena s-a retras, românca va juca ultimul act cu Jelena Jankovic
20.03.2015, 09:25UPDATE 06:15. Veste uriaşă pentru Simona Halep! Serena Williams, liderul WTA, a suferit o accidentare pe parcursul turneului şi a anunţat în ultima clipă că nu va disputa semifinala. Drept urmare, graţie abandonului Serenei, Simona avansează în ultimul act de la Indian Wells fără să joace.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jucătoarea din SUA a acuzat probleme la genunchiul drept şi nu va putea cuceri trofeul la un turneu special din ţara sa natală, care i-a marcat serios cariera. Serena a intrat pe teren preţ de câteva minute, pentru a-i anunţa pe spectatori că nu va juca împotriva româncei, iar apoi a făcut şi un anunţ online.
"Acum patru luni am început aventura de a juca la Indian Wells şi a fost o experienţă fantastică. Nu visam că voi putea face asta...", a scris liderul mondial pe contul său de Instagram, după anunţul retragerii.
Pentru Halep va fi şansa primului triumf într-un turneu Premier Mandatory, ceea ce ar reprezenta cel mai mare succes al carierei. Finala va avea loc duminică, la o oră ce va fi anunţată ulterior. Pentru accesul în ultimul act, Halep va primi 650 de puncte WTA şi 439.420 de dolari. Simona Halep este a treia favorită a turneului şi o conduce pe Jankovic cu 3-1 la "directe".
UPDATE 06:00. Halep şi Serena se pregătesc să intre pe teren. Jelena Jankovic este prima finalistă a turneului, după 3-6, 6-3, 6-1 cu Sabine Lisicki. Săptămână de vis a sârboaicei!
UPDATE 05:15. Partida va începe în jurul orei 05:30, după finalul disputei Jankovic - Lisicki. Tocmai se intră în setul decisiv în acest duel.
Simona Halep, locul 3 WTA, va evolua împotriva liderului mondial, Serena Williams, sâmbătă dimineaţă, nu înainte de ora 05:00, în semifinalele turneului de la Indian Wells.
Meciul este programat pe terenul principal, nu înainte de ora locală 20:00 vineri (05:00 sâmbătă ora României), fiind ultima confruntare a zilei. Halep şi Williams vor juca pe terenul principal după disputarea a două meciuri de simplu masculin (Tomas Berdych - Roger Federer, Milos Raonic - Rafael Nadal), a unui meci de dublu masculin (Vasek Pospisil/Jack Sock - Marcin Matkovski/Nenad Zimonzici) şi a celeilalte semifinale la simplu feminin (Jelena Jankovic - Sabine Lisicki).
Pentru Simona Halep, semifinala cu Serena Williams este a treia la un turneu de categorie Premier Mandatory, după cele de anul trecut tot de la Indian Wells şi de la Madrid.
Halep şi Williams s-au întâlnit ultima dată, în octombrie 2014, în finala Turneului Campioanelor, românca fiind învinsă, cu scorul de 6-3, 6-0. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit şi în Grupa Roşie a competiţiei, când Halep a câştigat cu 6-0, 6-2.
Anterior, ele au mai jucat de trei ori şi de fiecare dată s-a impus Williams. Prima dată au evoluat una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 şi s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, şi cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.
Partida Simona Halep - Serena Williams se va disputa sâmbătă, nu înainte de ora 05:00, şi va fi LIVE TEXT pe digisport.ro şi pe mobil, pe m.digisport.ro.
Etichete: simona halep serena williams indian wells , live halep williams , live simona halep serena williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...