Halep îi dă dreptate lui Țiriac: ”Va trebui să stau cât mai multe ore pe teren”
30.10.2016, 14:11Simona Halep s-a întors în România, după Turneul Campioanelor, competiția de la Singapore în care nu a trecut de faza grupelor. Românca de 25 de ani i-a dat dreptate lui Ion Țiriac, cel care afirmase că nu se pune încă problema ca ea să ajungă numărul 1 mondial.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Domnul Țiriac are dreptate. Am început să muncesc mult mai mult decât înainte, dar încă nu am ajuns la nivelul maxim. Va trebui să stau cât mai multe ore pe teren ca să pot să ajung și mai sus”, a susținut Simona.
"Halep, numărul 1 în lume astăzi, e o glumă după părerea mea. La talentul pe care îl are, ar trebui să facă vreo 4-5 ore pe zi. Nu merge, în cartea mea de adrese eu sunt foarte ingâmfat ca antrenor, nu cunosc altul. Dar eu fără patru ore n-am facut niciun antrenament. Vilas făcea 8 ore în fiecare zi", a spus Ion Ţiriac, în cadrul emisiunii Aşii Tenisului, la Digi Sport.
Halep a început cu o victorie turneul de la Singapore (6-2, 6-4 cu Madison Keys), dar a fost apoi învinsă de Angelique Kerber (4-6, 2-6). În meciul decisiv cu Dominika Cibulkova, românca a resimțit o accidentare la genunchi, una care nu i-a permis să evolueze la capacitate maximă.
”Am fost un pic accidentată. Ele au jucat mai bine decât mine la turneul acesta. O să-mi iau o vacanță pentru recuperare și pentru a-mi recupera forțele pentru anul viitor. Nu vreau nici acum să vorbesc despre accidentare. S-a încheiat anul, am timp de recuperare și sper să mă fac bine”, a adăugat Halep.
Simona Halep va începe sezonul 2017 cu turneul de la Shenzhen (1-7 ianuarie), la fel cum a făcut-o şi în urmă cu doi ani, când a câştigat competiţia din oraşul chinez. Halep spune că se va pregăti mai întâi în România, unde va veni şi tehnicianul Darren Cahill, apoi în decembrie va pleca în Australia, pentru a-şi continua antrenamentele înaintea startului sezonului.
Din 2017 vor fi 56 de turnee WTA: 23 de turnee Premier și 33 de turnee International, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii 5 ani.
Etichete: simona halep , halep accidentare , halep singapore
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...