Halep, Cîrstea şi Copil, acelaşi mesaj pe Facebook pentru deblocarea urgentă a Federaţiei Române de Tenis
05.11.2019, 16:33Problemele la Federaţia Română de Tenis continuă să fie farte mari, chiar dacă Ion Ţiriac a fost ales preşedinte. Marius Vecedea, cel care a contestat şi mandatul lui George Cosac, continuă acţiunile în instanţă, iar Ministerul Tineretului şi Sportului refuză să susţină financiar FRF.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Este motivul pentru care Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Marius Copil au publicat astăzi mesaje asemănătoare de Facebook în care solicită rezolvarea urgentă a situaţiei pentru, că în cele din urmă, au de suferit sportivii.
Mesajul postat pe pagina de Facebook a Simonei Halep
"Zilele trecute, noi, jucatorii, am citit o stire prin care cineva anunta un succes triumfator al unei noi întârzieri la procedura de recunoastere a noului presedinte al Federatiei Romane de tenis, Dl Ion Tiriac. Noi stim ca aceste alegeri au fost democratice si avem convingerea ferma, ca la ora actuala, Ion Tiriac este singurul om care nu poate fi suspectat de vreun interes cu privire la conducerea tenisului din Romania. Cu toate astea, noi nu intelegem de ce Ministerul Tineretului si Sportului refuza in continuare sa finanteze Federatia Romana de Tenis.
Aceasta finantare nu este pentru noi, este pentru activitatea de zi cu zi a Federatiei si in special pentru toate actiunile dedicate juniorilor si tinerilor jucatori de tenis. Suntem oricum in ceasul al 12-lea, la un nivel scazut al intregului sport din Romania si cu toate astea ministerul refuza sa finanteze o Federatie pentru ca cineva contesta in instante in permanenta actiunile Federatiei. Nu intelegem cum s-a ajuns in aceasta situatie si de ce nimeni nu ia o hotarare sau o pozitie fata de toate aceste probleme.
În timpul în care amânarile sunt declarate “mari victorii”, proiectele mari pentru copii și juniori sunt oprite pe loc, pentru că statul refuză să le finanțeze. Nu trimitem destui copii la competiții, nu le plătim antrenorii, nu le dăm alimentație, medicamentație, pregătire fizică, nu ne apucam de centre regionale, toate pentru că domnul Țiriac nu apare încă într-un registru!!! Iar dacă nu apare într-un registru, Ministerul nu știe, nu are habar cine a fost ales președinte, chiar dacă a participat la congresul de alegeri!
O astfel de situație este greu de înțeles – viitorul tenisului românesc chiar nu merită să fie omorât cu totul de birocrație și declinare continuă de responsabilitate.
Din pozitia noastra de promotori ai sportului romanesc si ai Romaniei, solicitam responsabilitate din partea Ministerului, respectiv reluarea in regim de urgenta a finantarii Federatiei si a programelor sale, actiune de natura sa mentina viu spiritul sportiv si performantele romanesti la nivel national si international", se scrie în postare.
Marius Vecerdea este personajul invocat fără nume de către sportivi
Izbânda a fost invocată pe 24 octombrie de Marius Vecerdea, cel care recent a lansat un atac fără precedent la adresa lui Ion Ţiriac.
"Mare victorie astăzi la Curtea de Apel București! Dosarul de validare a mandatului octogenarului mustăcios, a fost întors la Tribunalul București pentru faptul ca procedurile au fost viciate!!! Mandatul lui Ion Țiriac ca Președinte al Federatiei Române de Tenis oprit în Instanțe!!!
Tiriac a promis că în 6 luni VA REZOLVA situația de la FRT! Tiriac a încercat să își valideze in Instanțe mandatul de Președinte al Federatiei Romane de Tenis pentru a acoperi cele mai mari nelegalitati ale predecesorilor la funcțiile de conducere ale FRT, făcute in cârdășie cu Miniștrii sportului din ultimii 20 de ani!!!", a scris Marius Vecerdea pe Facebook.
Dreptul al replică al FR Tenis la atacul lui Marius Vecerdea
"În realitate, domnul Vecerdea a rugat instanța să îi acorde o amânare pentru că a formulat o cerere de lămurire a dispozitivului hotărârii Tribunalului București, susținând că nu ar înțelege la ce se referă acesta. Dispozitivul este de fapt clar, cererea de înregistrare a noilor organe de conducere a fost admisă, iar domnul Vecerdea tergiversează cât poate soluționarea apelului prin formularea de cereri abuzive:
• La primul termen din judecată din apel - 16.10.2019, domnul Vecerdea a solicitat amânarea pentru lipsă de apărare.
• La al doilea termen din apel - 23.10.2019, domnul Vecerdea a invocat necesitatea soluționării de către Tribunalul București a cererii sale de lămurire dispozitiv ... ", s-a scris, printre altele, în dreptul la replică, remis de FR Tenis
Etichete: simona halep , sorana cirstea , marius copil , marius vecerdea , fr tenis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...