Halep a mai scăpat de o adversară de calibru! Na Li, eliminată în turul I la Paris
27.05.2014, 15:33Surprizele se țin lanț în primul tur de la Roland Garros. După ce câștigătorul de la Australian Open, Stanislas Wawrinka, a fost eliminat încă din runda inaugurală la Paris, aceeași soartă a avut-o și învingătoarea din competiția feminină de la Antipozi.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Într-un meci disputat pe arena Suzanne Lenglen, chinezoaica Na Li a fost învinsă marți de Kristina Mladenovic (Franța), ocupanta locului 103 WTA.
Cu toate că nu a avut rezultate extraordinare în acest sezon pe zgură, cu două sferturi de finală la Madrid și Roma, nimic nu prevestea această eliminare timpurie a fostei câștigătoare de la Paris, din 2011.
Mladenovic s-a impus cu 7-5, 3-6, 6-1, după două ore și 4 minute de joc, și s-a calificat abia a doua oară în carieră în turul secund de la Roland Garros.
VEZI AICI REZULTATELE DE LUNI DE LA ROLAND GARROS
Este pentru prima dată din toamna lui 2011 când Na Li este eliminată în turul inaugural al unui turneu de Grand Slam. Ea era învinsă atunci chiar de Simona Halep, clasată pe poziția a 53-a la acea vreme (6-2 7-5).
Rezultatul înregistrat de chinezoaică o ajută și pe Halep, care a scăpat astfel de o posibilă adversară de calibru în fazele superioare ale turneului. Simona ar fi putut-o întâlni pe ocupanta locului 2 în lume în faza semifinalelor din acest an de la Roland Garros.
Etichete: simona halep , na li , roland garros 2014 , mladenovic li
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...