Halep a ajuns ținta britanicilor: "Nu ar mai câștiga niciun meci dacă s-ar respecta regulamentul"
15.07.2017, 11:19Halep a ajuns ținta jurnaliștilor, dar și a fanilor britanici după meciul cu Johanna Konta de la Wimbledon. Simona e acuzată că țipă mai tare decât Sharapova, jucătoare recunoscută nu doar pentru frumusețea și calitățile sale ci și pentru modul în care se manifestă atunci când lovește mingea.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep a ratat o nouă şansă de a deveni lider mondial, fiind învinsă în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon de Johanna Konta, scor 6-7, 7-6, 6-4. La finalul partidei, Simona s-a declarat extrem de nemulțumită de modul în care publicul a reacționat la ultimul punct. "Credeam că se va repeta punctul. Cred că e normal să se întâmple asta când cineva ţipă în acest fel" declara Halep, care a acuzat-o pe Konta și că a petrecut prea mult timp la vestiare între seturi.
După această declarație, britanicii au sărit în apărarea Johannei și au pus tunurile pe Simona. "Strigătele Simonei o deranjează pe Johanna, pentru că se întind până când Konta loveşte mingea" au precizat cei de la BBC.
"De ce nu este sancţionată Halep pentru obstrucţie? Asta scrie în regulamentul", "E clar că țipă mai tare decât Sharapova", Nimeni nu ia nicio măsură împotriva ei. Nu ar mai câștiga niciun meci dacă s-ar respecta regulamentul" sau "De ce nu protestează nicio adversară pentru aceste țipete?" au fost doar câteva dintre reacțiile fanilor britanici.
Simona a adoptat de curând această tactică, principalele motive fiind că ea ajută la respirație și eliberează tensiunea pe care jucătoarea o acumulează în timp ce așteaptă mingea.
În trecut, specialiștii au analizat nivelul decibelilor pe care îi scoate Sharapova atunci când lovește mingea. Rusoaica atinge 105 decibeli, aproape cât un leu.
Etichete: simona halep , halep sharapova , tipete halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...