Halep a ajuns la Wimbledon cu 10 zile înainte de startul turneului! Cahill şi Pavel sunt deja alături de Simona
23.06.2018, 09:21Simona Halep s-a retras de la Eastbourne, dar asta nu a împiedicat-o să ajungă deja în Anglia, vineri, cu 10 zile înaintea debutului turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dacă la Roland Garros nu a fost prezent, Andrei Pavel se află la Londra alături de staff-ul sportivei de 26 de ani. "Cneazul" este cel care a postat pe Instagram o poză în care apare alături de Simona, Darren Cahill, Andrei Cristofor şi Teo Cercel.
"Cina este servită. Prima noapte la Wimbledon, alături de oameni extraordinari", a fost mesajul care a însoţit poza postată de Andrei Pavel. Semn că echipa lui Halep este pregătită pentru al doilea succes la un turneu de Grand Slam.
De la Eastbourne, Halep s-a retras din cauza unei accidentări care i-a dat bătăi de cap încă din timpul Openului Franţei şi are emoţii înainte de Wimbledon.
"Îmi pare foarte rău să anunţ că mă retrag de la turneul de săptămâna viitoare, Nature Valley International. Am avut dureri şi o inflamaţie la tendonul lui Achile în timpul turneului de la Roland Garros şi nu sunt recuperată complet.
Am fost sfătuită de doctori să continui tratamentul şi să mă odihnesc. Mi-a făcut plăcere să particip la Eastbourne anul trecut şi sper să ne revedem la acest eveniment minunat la anul. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi susţinere.
Cu dragoste, Simo", a scris Simona Halep, pe Facebook.
Turneul de la Wimbledon se va desfăşura în perioada 2-15 iulie. Toate meciurile Simonei Halep vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Etichete: simona halep , andrei pavel , tenis wta , darren cahill , wimbledon 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...